…nu din tei, cum aţi crede. De parcă dragostea creşte în copaci! Tot mă frământă de ceva vreme să scriu despre “Teiul sălbatic” al Doinei Ioneţ. Caut cartea, mă apuc să o citesc a nu ştiu câta oară. Dar nu ştiu cum să descriu ce am citit şi cum am rezonat cu ea toate dăţile în care am recitit-o. Nici nu ştiu unde să plasez acţiunea în timp, şi nici nu are importanţă, e povestea adolescenţei noastre, a copilăriei la ţară şi a primului sărut. Care sărut se consuma sub tei în acest caz. Dacă aveţi cam 30 de ani, v-o recomand cu căldură ca schimbare de decor la cărţile de dezvoltare personală care ne ocupă tot timpul.

Îmi aduc aminte că pe la începutul anului am citit un articol cu titlul “Social Media is the game changer in 2014”. Really? Well, let’s see! Nu are legătură cu Social Media, doar cu faptul că unele lucruri rămân neschimbate, chiar dacă acum nu mai concepem interacţiunea nemijlocită de tehnologie.

Jucătorii sunt tot ăia, cât despre joc…

El şi ea (cam la 13 ani, să zicem clasa a 7-a) la un mall din capitală. Au ieşit la un film. Prima oară, first date cum ar fi. Iau biletele, câte un suculeţ, nu merge la 2 paie că e prima întâlnire. Până să se aşeze conversaţia merge pe subiecte fireşti, de vacanţa. Se aşează şi automat scot telefoanele mobile şi nu, nu ca să le dea pe silent. Ea se laudă cu o nouă aplicaţie care îţi permite să accesezi curiozităţi din timpul filmărilor şi îţi poate spune cu precizie dacă regizorul consuma un latte macchiato sau un decaff cappuccino când filma scena respectivă. Tare! El se uită cam în gol la smarphone, se gândeşte că e prea târziu să caute pe net “ce faci la prima întâlnire”, plus că nu-şi aduce aminte ce zicea google că face cu căutările de acest gen. Nevermind! For the untrained eye, sunt doar 2 puşti la un film într-o zi de vară. Dacă te uiţi mai de aproape realizezi că de fapt ea şi-a terminat temele de vacanţă de vreo două săptămâni şi a citit toate lecturile obligatorii cu vampiri, iar lui nu i-au mai plătit părinţii netu’ că cică e prea galben la faţă, să iasă la aer. Se sting luminile. El se frământă în scaun, ar lua-o de mână, dar nu ştie de ce îi transpiră palmele în halul ăsta. Începe filmul. Ea se apropie de el, să-i zică ceva la ureche. El luat pe nepregătite, strânge şi ochii şi buzele şi: Ţoc! Ca atunci când erai copil şi te obligau să-i dai un pup lu’ tanti Rodica. Ea se prăbuşeste în scaun, puţin dezamăgită şi ca pentru sine: “Tâmpitule! Nu era acum momentul!”. El stă ţeapăn în scaun, priveşte spre ecran în timp ce gura i se lăţeşte într-un  zâmbet. De emoţie i s-au înroşit urechile care şi aşa sunt cam mari. Ce bine că e întuneric!

So, no! It’s the same game!