Nu e vorba că nu mă pricep, că aş putea să fac o cercetare în acest sens. O să merg la vot, şi cam ştiu cu cine să votez, dar nu pot să dau o părere vehementă într-o direcţie anume. Îmi aduc aminte că la un moment dat am luat (ca să nu zic am furat) de la o vecină de-a lu’ mamaie, un lacăt. Nu ştiu ce să zic, cumva motivul pentru care am făcut asta. Şi acum îmi plac lacătele şi cheiţele, şi cum nu prea aveai chestii drăguţe cu care să te joci la ţară, l-am luat. Vecina s-a prins şi a venit la mamaie să mă spună. Că să-l duc la loc, şi s-o lăsăm aşa. Acu’ eu mă ruşinasem de tot, nu de vreo pedeapsă, că nu era cazul. Mă simţeam aiurea că fusesem prinsă, şi apoi că o supărasem pe mamaie, şi nu în ultimul rând pentru că mi se părea nedrept. Mi s-ar fi părut corect ca vecina aia să treacă cu vederea, să se gândească că sunt un copil, şi un lacăt nu era mare lucru. Cumva să fie mai înţelegătoare, mai matură, să zică că puteam să-i cer şi ea mi l-ar fi dat. Mă rog, nu a fost aşa, i-am dus lacătul şi s-a încheiat. Circul ăsta mediatic din jurul candidaţilor la preşedenţie seamănă cu povestea mea, dar cu rolurile inversate. Adică se aşteaptă ca alegătorii să aibă maturitatea să se întoarcă cu spatele, să închidă ochii la toate furturile, ca şi cum ar avea de-a face cu nişte copii puşi pe şotii. Şi apoi după vot, să ne lăsăm conduşi de aceşti oameni, de parcă ce a fost înainte nici nu s-a întâmplat. Şi vorba lui Forrest Gump: Cam asta e tot ce pot să zic despre asta!

Între timp, constat că în mijlocul acestor şicane şi jocuri meschine, există români fericiţi. Pare un stereotip, dar dacă m-ai fi întrebat acum un an, aş fi zis că suntem toţi trişti. Acum am apucat să cunosc oameni care aleg să nu-şi cumpere autoturism, care aleg să meargă cu bicicleta de câte ori pot. Sunt oameni care îşi petrec sâmbăta participând la maraton în scopuri umanitare. Oameni care ştiu să folosească limba maternă, şi chiar se preocupă să scrie cu diacritice, pentru că suntem români. Oameni care citesc mult, şi bloguri, şi romane. Sunt oameni care refuză să-şi lase copiii dresaţi de un sistem de învăţământ fără repere. Sunt oameni care nu mai plătesc abonament TV, pentru că refuză să urmărească spectacolul distorsionat oferit maselor. Din păcate e numai reclamă la pâine, şi circ din belşug. Am apucat să cunosc în vara asta oameni cărora nu li se pare amuzant să-ţi tragă scaunul de sub fund. Am primit încurajări şi susţinere de câte ori am avut nevoie şi am încercat să nu abuzez. Eu nu pot să zic că mă identific cu ei, pentru că nu sunt o optimistă. Cred că îţi trebuie mult curaj să ieşi şi să spui care sunt convingerile tale (chiar şi politice), şi eu nu sunt aşa de curajoasă. Dar măcar nu-mi pierd speranţa. Ştiu că indiferent care va fi rezultatul alegerilor, nu o să zacem cu toţii inerţi.

O să închei cu câteva versuri dintr-un cântec al marelui cântăreţ, Nelu Stratan, fratele lui Pavel:

“Îi vară,

Şi mi-a spus unu’ într-o doară,

Că înspre noi cometa zboară,

Şi într-o zi am s-o păţîm…”

Aşa că mai bine facem ce putem cu resursele pe care le avem. 🙂