Că eu sunt Gemeni și sunt pasionată și de horoscop, nu cred că mai e un mister. Mi-a zis cineva că cică Gemenii sunt buni la comunicare pentru că folosesc informațiile citite superficial la momentul oportun. Nu văd nimic rău în asta! Tot citind eu așa (muuult) superficial, o citesc și pe Lise Bourbeau și ultima ei carte cu întrebări și răspunsuri. Încep cu partea de relații, o cotesc spre credințe și apoi ajung la bani și abundență. Eu de fapt cu asta voiam să încep, dar mă dădeam modestă. Nu are rost să dezvolt acum de unde vine modestia și la ce ne folosește. Citesc și parcă nu înțeleg:

Deveniţi conştienţi de marea voastră capacitate de a crea, realizând faptul că puteţi crea tot timpul, în funcţie de gândurile şi de acţiunile voastre, care sunt influenţate de credinţele voastre. Chiar dacă nu obţineţi rezultatul dorit, dacă veţi constata că voi vă puteţi crea viaţa, tot timpul, veţi recunoaşte şi veţi respecta această putere…

Simplu, nu?!

Eu  o consider dramă de român. Poate nu pentru românii din toate timpurile, ci pentru cei născuți în anii ’70-’80. Debutul nostru s-a făcut într-o vreme de supunere maximă, genul care zdrobește orice urmă de răzvrătire. Era ca și cum trăiam într-o lume plină de adulți depresivi, cocoșați de grija următoarei mese, pe care nu trebuie să-i deranjezi. Înveți la școală, copiezi pe curat, repeți a doua zi la școală, să fie “doamna” mulțumită. Și tot așa! Tot aștepți un moment în care nu mai înveți, scrii din capul tău. Chiar și atunci când ai impresia că poți face asta, o linie invizibilă te trosnește peste degete sub forma unei evaluări. Eseu de 300 de cuvinte la teza la engleză…am vrea să te exprimi liber, dar într-un fel care să pară familiar profesorului. Iei un 9 pentru străduință, nu justifică nimeni de ce nu a fost 10. Cel mai tare mi-a plăcut la matematică în liceu când profesorul nu mi-a dat notă că părea că am memorat demonstrația teoremei. Dooooh!

Poate că nu suntem toți artiști, dar pare că nimeni nu are curaj să coloreze în afara conturului. Eu nu sunt artistă și de când am blog tot primesc sugestii de îmbunătățire a gramaticii limbii române. E ok, încerc să nu o iau personal, am ales conștient științele exacte. Dar dacă acum vreau să exersez exprimarea liberă, puterea mea de creație, tot mă simt ca o impostoare – după ani de copiat pe curat, memorat și reprodus informații din cărți. În continuare măsura abundenței o dă evaluatorul, nu creativitatea. Acum noi suntem adulții veșnic depresivi blocați în joburi care nu ne plac, nedreptățiți de șefi și societate. Când simt că nu mai pot, mă gândesc că ar trebui să se întâmple ceva care să mă scoată din starea asta, ceva extraordinar. Apoi citesc ce scrie Lise și îmi dau seama că extraordinarul începe în interior și că depinde de mine…Fuck it! Cine stă să aplice toate tâmpeniile astea?!

Poate sunt eu deprimată! Mâine va fi o nouă zi … oare unde am citit asta?!