Idei despre Webstock 2015

dreamstime_l_36676267

Despre marketing online şi despre oameni.

În primul rând marketing: La Webstock nu vii să iei notiţe, aşa cum cred unii participanţi. Asta e ca şi cu oamenii care susţin că nu se uită la televizor, dar vor să afle mondenităţile. Dacă nu ştii ce campanii a făcut Vodafone (deşi suntem în luna octombrie), nu te supăra pe oamenii din sală care ştiu. Vrei să participi la cel mare eveniment despre online-ul românesc, dar nu ştii când a apărut twitter, vorba lui Manafu: Nota 2, treci acasă! Markting online (sau nu) e ceva ce ai sau nu, ceva care a fost crescut prin studiu care vine în completarea unor capacităţi existente în fiinţa ta. Aşa că Webstock e doar aşa un kind reminder a tuturor lucrurilor care s-au făcut bine!

Eu am ales tot sesiunea de blogging anul acesta, care a fost completată şi de vlogging. Aici lucrurile stau cam la fel. Ne întreabă Alex Negrea ce credem că ar vrea lumea să citeasă pe blogul nostru. Părerea mea, pe care am ales să nu mi-o exprimat atunci, e că oamenii nu vor să citească. Eu am început să dau like bloggerilor pe care îi urmăresc, chiar înainte de a citi postarea. Asta pentru că ştiu pe cine urmăresc şi sunt mulţumită de alegerile mele şi pentru că uneori din titlu îmi dau seama dacă e interesant pentru mine sau nu. Aşa cum ştiu acum, la mai bine de un an de blogging că nu merită să sacrifici nimic din personalitatea ta scriind despre lucruri în care nu crezi. Sunt bloggeri care merg la Webstock de la prima ediţie şi trăiesc cu impresia că le ştiu pe toate, gen: Eu sunt …., o să vină ea la mine dacă vrea să-i împărtăţesc din înţelepciunea mea! Sau invers, oameni care ştiu că ai un blog personal şi te complimentează pentru că te-ai dezvoltat fără să ştie ce scrii. Sunt oameni care te citesc, care sunt sinceri şi pe care îi vezi la evenimente şi te bucuri. Am ales să particip şi la sesiunea despre vlogging pentru că nu sunt atât de naivă cât să nu intuiesc viitorul: I don’t want to think, I want to be entertained! 🙂 Nici atât de naivă cât să cred că în România nu se fac lucruri de calitate. Așa că nu a fost o mare surpriză faptul că Intel Personality of the year a ieșit Zmenta. Eu la Webstock și nu numai, am întâlnit oameni mai mici decât mine cu vreo 9-10 ani, care sunt să zicem tineretul din ziua de azi. Ei sunt viitorul, fie că ne place sau nu ce valori promovează. Ceea ce mă surprinde mereu în mod plăcut la ei, fie că e vorba de Gabriela Deleanu, de Simona Mocanu, de Anca Duma, Cristi Florea și mulți alții, este capacitatea lor de a fi pragmatici fără urmă de cinism, de puterea lor de muncă și entuziasm nedisimulat. Am văzut cum își făceau planul pentru premiile Webstock, apoi petrecere în The Pub, a doua zi mers la proiectul cu colectarea de haine și duminică la Instameet, și mi-am dat seama că am îmbătrânit. Așa că nu cred că trebuie să ne supărăm că a ieșit Zmenta, ar trebui să fim mulțumiți că ne tolerează cu ideile noastre înrădăcinate undeva înainte de anul nașterii lor.

În loc de concluzie: If you can’t beat them, join them! 🙂

Anunțuri

6 gânduri despre “Idei despre Webstock 2015

  1. Pingback: Cum a fost la #webstockro

  2. Pingback: Cei care schimbă jocul la Webstock 2015 | Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s