Se știe deja că îmi plac mult filmele, dar trebuie să recunosc că nu e neapărat să fie inspirate din realitate. De exemplu, filmul meu preferat din toate timpurile este Love Actually pentru că are exact cantitatea necesară de realitate și ficțiune. Ai fata din suburbie care înjură și care se îndrăgostește de un prim-ministru. E fata care se crede urâțică și care ajunge acasă cu cel mai mișto tip de la birou. Și nu toți sfârșesc prin a fi împreună.

Hugh Grant zice la conferința de presă după întâlnirea cu POTUS din film: I love that word “relationship”. Covers all manner of sins, doesn’t it? I fear that this has become a bad relationship.

Eu scriam la un moment dat despre cât de mult mi-am dorit să fac din SM job și că dacă insiști suficient ai șansa să reușești. Așa e! Dar uneori îți dorești foarte mult să reușești și ratezi momentul în care nu mai poți să iei ce ai nevoie de la o relație. Ai visat, te-ai luptat și ești epuizat de la atâta dovedit că a(i) meritat efortul. Ideal în orice relație este să nu ai nevoie de celălalt, ci să-ți găsești resursele de a continua în interior. Nimeni nu vrea să-l vadă pe celălalt cu adevărat atunci când e îndrăgostit. Te prefaci că nu auzi că soarbe zgomotos ciorba și poate e recomandat să nu cinați în oraș. Nu vrei să accepți că dacă îi tot găsești scuze, cumva a ajuns să-ți fie rușine. Dar timpul îți arată că da, este o relație în care te-ai grăbit să intri căutând beneficii care nu au venit niciodată. Și toată dragostea, experiența și realismul sunt inutile. O vreme încerci să justifici că nu ai văzut semnele, te superi pe cei care au încercat să te avertizeze, ești puțin furios, plângi și te aduni. În cele din urmă accepți că relația cu locul de muncă s-a urâțit și nu știi să o cosmetizezi să mai ieșiți la o ultimă cafea.

Cel mai trist mi se pare că în tot acest timp m-am urâțit și eu, mi-am minimizat reușitele și nu am recunoscut semnele. A fost frumos uneori, dar atât de puțin și atât de rar încât pare că a fost viața altcuiva. Mă gândesc de multe ori că asta e lupta noastră cu noi înșine, înveți că sunt oameni și locuri care ne țin acolo să învățăm lecția. Lecție care nu e neapărat înălțătoare sau demnă, dar pentru tine e semnalul că ești (mai) liber, ai evoluat și vei trăi să pontezi încă o zi. Alegeri asumate. ‘Cause nothing lasts forever in the cold November rain!

Cu siguranță unele lucruri o să te urmărească toată viața, o să fie ca niște referințe ale trecerii tale prin lumea asta. Fără experiență în PR, tot știu că a lăsa loc de buna ziua e totdeauna o idee bună. Așa că nu o să zic niciodată de rău de un loc de muncă unde am primit în primul rând o șansă, partea cu învățatul și dezvoltarea mi le asum. Înainte să zic “la revedere”, o să spun “mulțumesc pentru amintiri”.