Văd că vorbește toată lumea de AI într-un context sau altul, pare că pe proiecte s-a pierdut din curaj și creativitate, că noi creatorii de conținut ne-am complăcut în dulcea delăsare a roboților care ne fac munca. Eu folosesc ca orice om, la început de vară cu mai mult entuziasm, acum cu puțin sictir. Unele teme le cunosc atât de bine încât mi-e lene să mai scriu promptul că tot atât îmi ia să scriu jumătate de comunicat de presă. Oricum munca de cercetare nu ți-o face nimeni și tot din creierul tău dai comanda, deci se reduce în opinia mea la ceea ce erau blogurile în perioada lor de înflorire. Adică erau oameni care ziceau că pot să scrie, dar de cele mai multe ori erau niște relatări insipide. Fiind o creativă în suflet și mai ales în simțiri, am ajuns în timp să-mi păstrez opiniile pentru mine – plus că arta de orice fel e subiectivă.

Lăsând aceste aspecte deoparte, dacă spun cuiva că îmi place să folosesc AI, s-ar putea să primesc răspuns că ne amorțește creierul , că ne lenevim și nu e bine. Mă uit la un serial și pare că am deja-vu constant al vieții #labirou, mă obosește groaznic și creează dependență mai ceva decât un film de groază. Mă uit în ritmul pauzelor de la muncă și țin mereu să scriu pe blog despre timpii ăia la care mulți în jurul meu par să râvnească – nu știu cum ai timp?! Am tot ce vreau, la fel ca noi toți. Mă uit la Suits și văd cum dintr-o minciună s-au dezvoltat mai multe serii, cum oamenii ăia mănâncă adrenalină pe pâine și sunt proaspeți ca o zi de primăvară după nopți nedormite la birou. Și deși aplic la joburi și ocazional mai sunt chemată la interviu, cred că potențialii angajatori se prind că mă doare-n cot de dramele astea artificiale. La una din aceste interacțiuni, am schimbat politețuri despre AI care nu ne face bine și apoi am aflat că urma să fim extrem de eficienți în cele 30 de minute alocate. Practic ești invitat, o să-mi dau voie să zic fără excepție, să primești indicații despre ce urmează să faci ca un robot. Sigur că nu zicem robot, că și pentru citatul de mai jos a trebuit să confirm că nu sunt robot, dar angajatorul ar vrea să livrezi ca un robot, să comunice în termenele dictate de o aplicație cu un titlu contradictoriu – gen Slack, preferabil să nu afle șeful că funcționezi pe oxigen. Ei bine, eu sunt un robot și sunt perfect antrenată pentru contextul actual: zic da fără să verific despre ce e vorba, știu cu FIFO și cu LIFO și mă simt foarte prost când mă uit la ce vreau în pauzele mele. Dar tot reușește cineva să mă citească, respectiv faptul că în ciuda acestor super înzestrări axate pe productivitate, mi se rupe de office drama dacă nu avem o interacțiune umană. Că fac tot ce zic că fac și dacă mă expediezi o să trag de tine să vorbim ca oamenii. Că bag niște chestii aiurea în conversație: horoscop, tarot, copilul, fără nicio legătură cu subiectul, doar să simt că nu primesc comenzi. Altfel, rămâne cum zice Sam Altman – AI will probably most likely lead to the end of the world, but in the meantime, there’ll be great companies.

În același spirit de a crea disruption, azi am citit asta la Mihaela Savu și mi s-a părut foarte potrivit în contextul profesional în care am avut de trecut printr-o carte din sfera spirituală: “21 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului in Biserică. Ovidenia. Vovedenia. Filipul cel Mare sau Cel Șchiop. … Ziua când se prepara leac din apa curată pentru cei care “nu au ochi să vadă fericirea celorlalți”. Ovidenia este o sărbătoare creștină suprapusă perfect peste un calendar magic arhaic. Numele sărbătorii vine din slavonă și termenul este strâns legat de verbul “a vedea”, motiv pentru care oamenii din vechime țineau cu sfințenie această zi pentru a-și păstra darul vederii, iar fermecătoarele să poată să vadă dincolo de…” Pentru mine, ar putea să fie această sărbătoare și un motiv de comunicare empatică, nu prompturi vocale către oameni, să ne propunem să ne vedem și fără să optimizăm timpii și să mulgem maximum din orice situație. Oricât de robot aș putea fi, o să-mi permit să arunc mereu în conversație lucruri care mă pun într-o “lumină proastă”.

Pun și poza care mie mi-a părut artistică, dintr-o dimineață în care mă îndreptam către FoodService & Hospitality Expo, un alt spațiu în care mă desfășor profesional. M-am întâlnit cu oameni care s-au jurat că ajung cu lectura postărilor mele până la final, chiar și bărbați. Vă mulțumesc, această postare a fost scris de Irina femeia, care nu e om.