„Let me not

… to the marriage of true minds admit impediments.” (Bill Shakespeare)

Pick up from here.

– Let’s not get ahead of ourselves, you seem kind of confident… says Iunia trying to concentrate real hard to find the character flaws as if they were displayed on his face. Someone told me recently that being over-polite is so last season!

– We’re not getting anywhere, don’t worry! I found it amusing and quite frankly I was bored with my friends.

– Okay, Benji! Can I call you Benji? Iunia’s disposition quickly recomposes and now she seems a different person. For the trained eye, ‘cause anyone else would’ve just missed the forced confidence boost.

– Yes, you can call me Benji, although it sounds like a pet name. Ben caught the sudden flicker in her eyes and decided to indulge her.

– Would like to be my pet? she asks and the corner of her mouth raises in a taunting smile.

– No, I am not one of those guys. Sorry to disappoint you… would you like something to drink?

– So are you one of those other guys?

– What kind is that? One that still has some manners? You, determined women of these times, are not acquainted with a man bringing you a drink?!

– Oooo, are we there yet? I haven’t even dreamt of hitting the soft spot so early in our conversation… again she seems pleased with herself and the tension raises a bit among the two…

– You seem to be engaging in some kind of fight, but I haven’t challenged you, baby! Ben notices.

– Don’t call me baby, it’s such a cliché!

They haven’t even noticed that people around them are starting to leave the party, is almost 9 o’clock and the mall closes at 10.

– You seemed in need for someone calling you baby…

– As I have already said, please don’t make assumptions. We’ve met like three seconds ago and you already know what I need! Wow, just wow!

– Even the fact that you clinging to one single word confirms what I have just said… And stop looking at your phone, you are not a child!

Iunia raises her eyes from the phone startled.

– Yes, you are right. That was kind of impolite. It’s my friends, we have this group chat, I apologize.

And there it is: for the fifth time this evening she totally changed  personality, now she’s a shy girl scolded by her daddy.

– I would like a Coke, please!

Iunia starts rolling her wooden ring in a poor distraction attempt from her phone. When he goes to get her drink, immediately looks at the conversations she missed and a large smile decorates her face, as she writes back: I feel like I am a teenager… I might have met someone

– You couldn’t resist or what?

– I had to tell my friends about you, she admits sincerely. No big deal, right?! We are grown-ups!

– What did you tell them? Ben seems kind of reluctant concerning the course of this discussion.

– I told them I met an older man, what else? I tell the truth most of the time… don’t you? and laughs.

– If that was the truth you should’ve said: I met a wiser man of only 42! Tell them you met a man that makes you uncomfotable…

– I will! But what lead you to this conclusion?

– I am a grown man and kinda of present in the moment, probably unlike all the men you met…

– Uhhh, the plot thickens… Iunia looks at him highly amused. Oh, Benji, we are going to get along just fine!

– Feels that way… how old are you, Iunia with N?

– 35 but I only declare 32 since as you have guessed just right, I only date younger men!

Ben weights the information for a brief moment.

– Would you say this is a date?

– No, definitely not! Would you like to ask me out?

– Actually no! I would like to take you home and teach you some manners, but as you are too old, seems pointless!

– Ok, point made! My place or yours? Do you promise to put me in my place? ‘Cause I can’t even recall a time when a man taught me something, nonetheless putting me in the right place!

– I’d say you are scared shitless right now by this perspective… your move! Ben’s eyes are focused on hers.

– I never enjoyed chess, it’s a man’s game. This is just a battle of the sexes and out of goodwill, I will let you win!

Her cheecks turn pink in a matter of seconds giving away her flushed body. She knows it and the colour deepens. Ben laughs pleased by this small victory.

– A gentleman would’ve never laughed! You are an ass!

Ben’s laughter dissipates the tension, followed shortly by a peace offering:

– Baby, I never said I was a gentleman! I will take you home anyway, by the looks of you I fear for any Uber driver.

– Fine! I accept, Benji, but just because it’s cold and I live really close, just around the corner.

– Thank you for not fighting anymore! You let me win in a way I feel I lost! What do you do for a living, Iunia? Whose mind are you fucking with durind the day?

– Well, I thought you never ask: I am a trainer specialized in front office customer care for airlines.

– Really, and you teach people the politics of The client is always right? This is hilarious, you don’t strike me as a well-balanced, unbiased person! Were your employers drunk when they hired you or… let me guess: are you a free-lancer?

– Let me correct what I said earlier: You are an ass-hole and no, I am not self-employed! Let’s go before I literally strike you!

As they walk through the halls, Iunia’s eyes flood with tears and she looks up to stop them. She inhales deeply hoping Ben didn’t catch this. Unfortunately he did, and now he repents his behavior. Maybe he should’ve put less pressure on her, but at some point he became cocky and missed the teasing limit.

– Don’t you have another jacket, you’ll be very cold?

– Don’t worry, I will be ok! and adds in a smaller voice: I am always ok!

 

 

Lucrul cu oamenii

Cumva articolul lui Bogdan despre angajări mi-a tulburat niște dileme mai vechi despre semnificația unui job. Cum trebuie să fie un job ca să simți că munca ta are un impact asupra semenilor și nu un impact oarecare, ci unul pozitiv? Dacă eliminăm medicii, profesorii și oamenii ăia care se apropie de sfințenie total detașați de bunurile materiale, rămân o grămadă de categorii. Poate nu toată lumea caută înțelesuri profunde ci doar o sursă de venit, a means to get by. Dar dacă îmi doresc să ajut, să ofer suport oarecare, poate și un job de customer să se încadreze la cele care au impact. Asta ca să subliniez că e una din părțile mele preferate ale lucrului la o pagină de fb. Spun asta din două motive: reușești să oferi răspuns în timp real și uneori poți să rezolvi urgențe (eu nu reușesc întotdeauna) și nu trebuie să interacționezi direct cu omu’ (luăm în considerare strict răspunsurile în scris). Asta îmi place, mă simt utilă, am ceva satisfacții profesionale la sfârșitul zilei și total subiectiv pot să decid dacă am fost suficient de umană/înțelegătoare. Tind să cred că aici nu avem o măsură bună pe pagini din România pentru că oamenii cu care interacționezi fie au așteptări scăzute, fie foarte crescute și atunci un mulțumesc se traduce: You see me!.

La polul opus avem ceea ce dă bine în CV și un punct important de discuție în cadrul unui interviu de angajare: Îți place să lucrezi în echipă? Eu am mers la numeroase interviuri în ultimii 11 ani și când se ajunge aici știu sigur că depinde de mood-ul zilei respective. Adică: mint cu tupeu că da, deși prietenii apropiați mă diagnostichează uneori cu un flatant autism. Ca să nu se alarmeze nimeni și să iscăm cine știe ce polemici, luăm strict înțelesul din Dex: Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. Nu e patologic la mine, e mai degrabă choice. Sau… spun adevărul adevărat: Nu îmi place să lucrez în echipă, nu știu niciodată cât din muncă mi se cuvine, vreau să le fac eu pe toate, nu am răbdare cu oamenii care nu pricep suficient de repede și îmi lipsește cu desăvârșire bunăvoința. Sună mai rău decât mi-am imaginat și de-aia mă simt excelent atunci când sunt doar eu și ecranul gol (la propriu și figurat).

Concluzia, dacă era nevoie de o concluzie: Mi-aș dori ca angajatorii să nu se mai piardă în niște formule care nu au legătură cu vremurile în care trăim. Deja au trecut 3 ani de la lansarea filmului Her și nu cred că suntem departe de realitatea de acolo. Eu vorbesc singură de multicel!🙂 Pe lângă pregătirea profesională și potrivirea atât de necesară cu viitorul colectiv, ar fi frumos să te întrebe angajatorul: Băh, dacă ar fi să alegi, ție ce ți-ar plăcea să faci? Numa’ zic!

„Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.” (Moromeții evident).

 

 

Păi până când?!

Până când să tot fiu în umbra  unor mari scriitori care lansau foiletoane acu’ 200 de ani și se dădeau șmecheri că au un club al lor cu nume de ceai (Pickwick). Eu uitasem de aceste aspecte și era cât pe ce să mă dau inventatoarea foiletonului, de se răsucea bietu’ Dickens în mormânt.

Îmi zice Manafu că i se pare că literaturii noastre (chick lit evident) îi lipsește un roman scris din perspectiva lui (a bărbatului) și de aici a răsărit ideea. Să scrii un roman durează, așa că m-am gândit să fie foileton și mai ales să fie interactiv. Eu voi fi narator woman și o să încerc să fiu imparțială, dar asta o să decidă acei cititori care aleg să urmărească povestea. O să scriu în frumosul grai al reginei (Ana, Elisabeth) pentru că așa cum spunea prietenul Groparu: „Eu și Groparu, pe care-l cunosc foarte bine, iubim… să pocesc limba română care cere violul, să traduc, … să mă aud vorbind, să văd oameni puternic complexaţi…”

Here goes nothing (că n-am titlu deocamdată)

THE SETUP

Date: January 2016

Place: Băneasa Mall, the launch of new collection of some stupid bracelet with charms.

It’s another ‘one of those Thursdays’ in the tackiest mall of Bucharest or nearby. Outside it’s freezing cold and people gather from their workplaces for a quick dinner or window shopping session. It’s only the almost poor or above average income that still hunt for the winter sales. I won’t be worrying about them, because now I am focusing on those that seem to think of themselves as the belly button of this small universe. This is not LA, nor London, it’s just Bucharest! Don’t be fooled by the fresh air, it’s the sub zero temperatures that keep you from noticing the exhaust fumes. A few huddled up workers of the Mall avidly inhale the average Romanian drug – a cigarette.

I walk through the galleries invaded by artificial lights and sparkling shops – fancy overpriced silver items alluring the women eyes and making men dream of late-night rewards. Small round bar tables are spread and the so called networking seems to be flourishing in spite of damn cold of temperate climate.

I look around and notice her amidst a few men, laughing with her mouth open and head pushed back. Her luscious hair falls below her shoulders, while she tilts her head back. Seems a natural dark chestnut with honey reflexes. She is one of those little women that like to climb the 12 cm heels to feel important. Or maybe I am just mean, cause the short dress and cowboy boots become her, although one may think she could lose a few kilos. That was also mean! No jewelry, no hideous long necklace, just a small simple silver ring on the left hand (married?!) and a black wooden one on the middle right hand finger. She keeps fidgeting that one under the table as an anxiousness sign. The laughter seems to be kind of a self defense weapon, ‘cause she’s using it a lot, although men around her are busy making jokes. It’s hardly noticeable, for them I mean, to capture the eyes that swipe the room in search for new audience or new spectacle. She is slightly bored and her mind is working fast for a polite escape excuse. Well, honey… you might be in luck tonight!

„I am so fucking bored!” is the look on this guy. Yeah, she saw him, he seems to be doomed. She gave her the old cliché with the clean/good shoes and he seems to have passed the test. He is above average tall, 40 or something, although the hair is dark black. Nothing special about him either, maybe he is a one of those expats that hangs out late and crawls to his fancy apartment for a dreamless night. Or maybe the Pipera corporatist type, one that is happily married to his job as analyst or something boring to do with numbers. He saw her and suddenly his posture changed. The conversation with the buddies that dragged him to this event, fade. Maybe he was never interested by the looks of the sudden change. But nah… something is wrong with a picture of the two put together, like him drawing a long shadow on the walls, strangely tall and her filling up small gap in a wall, just like small girls like to hide beneath tables to play.

– Hey, he says, after a bold move toward her table and him leaning on his elbow to reach her height. A smart move in my opinion, as he sets a barrier between her and her companions. I know we met before, but I am such an ass that I forgot your name. Forgive me!

– I have the exact same feeling, she says, her eyes really grateful. Graciously she puts one tiny hand on this forearm to let him notice the appreciation. Her hand is nice, no long painted hideous nails, but pinkish ones that complete long fingers. He noticed the hands, she thinks! It’s Iunia with N, as in June.

– What, he says, I am sorry again… I didn’t catch that!

– My name is Iunia as the feminine for the month of June. I really appreciate you rescuing me.

– My pleasure, Iunia! The things I am willing to do for a damsel in distress like you…

– Was I really? I hate being in distress, but there’s nothing I hate more than being a damsel…

– My name is Ben, but my friends call me Jerry as I am great fan of Seinfeld… stupid immature friends, I know.

– It’s pretty reassuring they don’t call you George so I’d start displaying my dancing skills for the crowd while shouting Stela, Stela…

Iunia laughs out loud, this time for real, as she is pleased with her joke. Ben&Jerry takes her little hand and keeps it in his for a few seconds. Hey fool, don’t kiss it, this isn’t the Middle Ages! For a second their eyes meet and he releases the hand saying: I am glad I rescued you!

În sfârșit

În urma unei discuții cu o bună prietenă am aflat că totul în viață se rezumă la vânzare. Trebuie să-i respect părerea pentru că are mai multă experiență decât mine în Vânzări și pentru ca de-a lungul anilor am constatat că eu nu știu să mă vând. Asta cred că provine din faptul că sunt o perfecționistă și cum nu am atins perfecțiunea, nu aveam ce să vând. O să recunosc că am ignorat cu desăvârșire sfaturile unui blogger grizonant, și el mai înțelept decât mine. Știu cum se face promovarea pe canalele de SM, știu teoria și am apreciat sfaturile, dar am ales sa fac lucrurile my way. Poate că îndărătnicia asta o să-mi dăuneze rău într-o zi, dar sper că ziua aia e suficient de departe cât să am timp să învăț să am încredere în propriile instincte (și evident  în vocile din capul meu).

Prima mea carte e disponibilă în format digital pe diverse site-uri, o să le enumăr mai jos. Spun prima pentru că nu vreau să mă opresc aici. Unul din motivele pentru care nu aleg publicitatea agresivă e faptul că mi-am adunat curajul și știu că cine va alege să mă citească nu o s-o facă în urma publicității. Recunosc că m-am plictisit să tot aud că nu poți să trăiești din scris! E ok, vreau să trăiesc fericită, vreau să și scriu și poate vreodată o să trăiesc din asta.

Am mai vorbit despre cum e să scrii o carte și nu are rost să reiau. Ce vreau să adaug e faptul că mă fascinează relațiile şi dialogul dintre femei și bărbați, despre cum interacționează uneori ca într-un dans furtunos. Îmi plac oamenii inteligenți și atunci când am auzit primele impresii despre carte, am fost puțin dezamăgită. Pentru că nu-mi dădeam seama că e un compliment să fii ușor de citit. Pentru că nu realizasem că avem mare nevoie de povești pornite din realitate și care să nu fie reportaje cu oamenii străzii. Pe lângă poveștile tragice de care suntem conștienți, există și povești normale, cu drame suportabile, cu final fericit dar neașteptat. Există tristețe și bucurie trăite cu frică, dar cine poata să spună că viața ta e obișnuită?!

Momentan cartea este disponibilă pe Google play books, Apple iBooks, Barnes&Noble, Kobo Books, Scribd (vor mai fi si altele). Vă doresc ca la finalul unei călătorii să vă  aștepte un el (sau o ea) și să trăiți împreună fericiți ca în cele mai siropoase filme hollywood-iene.  Şi pentru cei care se întreabă, da, cartea va avea o continuare.

“In desperate love, we always invent the characters of our partners, demanding they be what we need of them, and then feeling devastated when they refuse to perform the role we created in the first place.”
― Elizabeth Gilbert, Eat, Pray, Love

web-drumul-meu.png

Despre Webstock 2016

Se pare că  m-am ales cu titlul de ambasador al evenimentului si anul acesta. E o onoare, chiar nu pot sa ma plang, mai ales ca eu consider ca de la prima editie de Webstock la care am participat, am crescut mult ca blogger. Nu in sensul de lauda, ci in ideea ca daca iti propui sa participi la evenimente ai nenumarate sanse. La fel daca vrei sa-ti exersezi scrisul. Partea  cea mai cool la Webstock este ca daca esti blogger si te inscrii din timp, poti participa gratuit. Sigur ca pentru multi pare ca oricum moda bloggingului a trecut si daca te apuci de vlogging pare ca nu e loc, dar gandeste-te ce simteau toti studentii la jurnalistica atunci cand exista numai print. Sau mai bine nu te gandi la trend, gandeste-te daca iti place sa scrii, sau gandeste-te ca inca ne putem exprima liber stand in chiloti in sufrageria parintilor. Gandeste-te ca in 5 minute poti sa ai un blog/site care sa te reprezinte in online, e atat de simplu! Si ai ocazia sa te intalnesti cu multi oameni ca tine, your peers. Eu la prima editie păream de-a dreptul pierduta, dar cred ca nu dobandisem inca gradul necesar de aroganta. Adica nu credeam nici eu ca merit sa ma citeasca prea multi oameni. La un alt eveniment imi trecea prin cap sa-l rog pe Cristi Puiu sa-mi citeasca prima carte si daca ii  place sa faca si un film. Asta e semnul ca am aroganta necesara, dar inca imi lipseste curajul.

E important sa-ti dai seama ca sunt oameni pe care vrei sa-i cunosti si odata cunoscuti o sa vrei sa-i impresionezi. Daca esti suficient de perseverent poate vreodata Manafu o sa te roage sa le vorbesti altora. Mai mult decat faptul ca o sa faci bani din blogging, consider ca performanta e sa ajungi sa spui altora povestea ta de succes.

E important si pentru companii sa fie prezente, pentru ca aici se strang oamenii care o sa-i ajute cu campanii viitoare. Poate vrei sa-i cunosti, sa afli si ca bloggerul/vloggerul e om si in principiu daca nu stau acasa in chiloti inseamna ca sunt exact cei 10% pe care e musai sa-i cunosti. La Webstock e loc pentru toata lumea, afli chestii noi, brandurile vor sa te impresioneze si cafeaua e intotdeauna buna. Asa ca, nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, poate se ocupa toate locurile. Nu suntem neaparat multi, dar suntem cu siguranta rai.🙂