Spre deosebire de alți cârcotași, mie îmi place să citesc retrospectivele prietenilor de pe fb. Asta pentru că în ultimul timp nu am mai reușit să citesc beletristică și citesc doar ce îmi place și ce am chef. Bine, dacă citești în vacanță Guzel Iahina, e posibil să ai traumă pe viață. 🙂 Nu zic că nu mai citesc cărți din lipsă de timp, la fel cum nu pot să zic că nu mai scriu cărți din lipsă de timp. Sunt convinsă că dacă suntem cât de cât sinceri cu noi, ne găsim timp și resurse pentru lucrurile care ne plac. Am ales să nu scriu în ultima zi a anului, dar o să scriu acum câteva concluzii. 2025 a fost un an ca oricare altul, a început cu o paralizie facială pentru mine, a continuat cu alte chestii neterminate legate de sănătate, vizite la dentist nenumărate pentru că în sfârșit mi-am depășit reticența (nu frica) datorită unei doamne doctor foarte drăguțe. Pe fondul oboselii și stresului intuiesc, am făcut o gripă/răceală pe final de an și un RMN la cap care nu s-a dovedit așa de “speriecios” cum credeam, per ansamblu sunt bine pentru cei 40+.

Nu am scris, dar sunt extrem de mândră de băiețelul meu mare care a intrat la Mate-Info cum și-a dorit, la a doua opțiune din listă. A nimerit o clasă de colegi asemeni lui, s-a acomodat și are parte de profesori care par să-și dea interesul pentru copii și ceea ce le transmit. Pe 27 decembrie l-am sărbătorit pentru că-l cheamă și Ștefan, iar pe 1 ianuarie am reluat sărbătoarea odată cu împlinirea #sweet16. Nu am poze, nu am voie cu poze și mă străduiesc să respect asta. De toate dățile în care a fost posibil am petrecut timp cu familia, am absorbit momente pe care o să pot să mi le amintesc cu drag. Mă bucur că încă avem cu cine discuta politică, că avem o cămară cu de toate din care ne servim mai ceva decât la un târg al producătorilor locali, că toți suntem moderat de sănătoși și ne manifestăm afecțiunea cum putem (simțindu-se acceptați gen). Odată cu numărarea binecuvântărilor, a trebuit să integrăm și faptul că mătușa de la Arad nu va mai fi acolo unde o știam de o viață. E bine că ne-am făcut timp să o vizităm în vară, chiar dacă nu ne-am imaginat că e pentru ultima oară. Nu ar fi deplasat să afirm că era mătușa preferată, în parte pentru că iubea copiii (a fost educatoare) și pentru că se gândea mereu să ne aștepte cu deserturi clasice: papanași fierți, găluște cu prune și bineînțeles înghețată de casă. Deocamdată e trist și asta e tot ce pot să spun despre asta.

Nu am scris întâmplător azi, încă nu pot să mă desprind de tot de rețeaua de la care primim (mai multă) validare: azi e sărbătoare de nume pentru mine, soțul meu și tata. Ar fi fost și pentru mămăița, mamaie Jana care era Ioana în buletin. Îmi doresc pentru mine și pentru toți Ionii, oameni care să-și aducă aminte de onomastici, chiar și când nu e inclus prenumele în adresa de mail. 😛 Nu sunt așa sigură că toată lumea își dorește ca mine, deci mai bine vă urez să purtați lenjerie de corp comodă, să nu țineți cont de toate superstițiile și să nu investiți prea mult în dispute fără miză reală. Acum mă gândesc dacă e ok să scriu real în condițiile în care scriitura AI abundă de astfel de stereotipii… tipic introvert. 🙂

Profesional mă declar meh!, am reușit să păstrez joburile de redactor la o platformă Horeca și de asistentă a unei persoane nevăzătoare. E doar Meh! pentru că sunt Gemeni și mi-e greu să-mi mențin entuziasmul când nu-mi creez proiecte separate de job care să mă stimuleze intelectual. Nu e nici rău, e chiar bine în economia de azi să ai o oarecare siguranță, dar dacă era să fiu sinceră… Același lucru și legat de Duolingo, după trei ani de germană, italiană și franceză, m-am plictisit să-i găsesc justificări pentru cum mă certa mai rău decât o profesoară nesărată. Tot din rațiuni de inventat stimulente, m-am apucat să scriu pe Substack , deocamdată pentru Horeca Insight. În acest spirit, m-am aplecat cu și mai multă atenție pe ce se întâmplă în Horeca din București din special. Am constatat cu tristețe că și atunci când ți-ai permite să dai banii pe toate prostiile din cofetării și brutării, tot s-ar putea să fii dezamăgit de ofertă. Așa că din postura de scriitor deloc obiectiv, voi încerca să vă sfătuiesc să nu faceți ca mine: să testați fără să vă descurajați și să nu frământați ceva în fiecare zi a vacanței. Evident, mie îmi și place, chiar acum am o focaccia în cuptor, pregătesc o tocană persană și am pus orezul la înmuiat pentru Zereshk Polow – orez basmati cu un fel de fructe uscate acrișoare. Dar mi-am luat și Albă ca Zăpada de la Cofeturi Artizanale, că nu se putea altfel.

Și o poză pe fundal de sobă (da, e un perete de sobă) din prima zi a anului (sau din ultima). We can always be royal, se știe! Nu am mai dat cu filtru, sunt anemică, aia e.