Mă tot găsesc oameni care caută noi în anul 2000, o postare din 2015 în care scriam și eu ce-mi trecea prin cap atunci și căreia îi “atașasem” o poză – o să zicem mamaie și cu mine alături de două exemplare de #genZ stând la poză cum era atunci. Mă tot gândesc de vreo 2 săptămâni ce să scriu referitor la cadoul primit de la Pepsi și care să corespundă provocării, concursului și celor două hashtaguri de campanie: #PepsiSpace #GeneratiaZ. Aș putea să le spun că au greșit adrisantul, că deși iubesc Pepsi de mai mult timp decât ei, nu mă încadrez pentru concurs, nu prea mă dau pe o anume rețea plină de provocări care mă depășesc. Evident că având această preocupare, primesc și reclame din care apuc mereu să citesc: Ce a vrut să spună autorul?! Să o luăm cu începutul…
Eu în anul 2000 intram la ASE la CSIE la buget, facultate la care mă așteptau 4.5 ani de studiu, proaspăt absolventă a unui liceu bilingv care acum e colegiu. Nu aveam telefon mobil, dar urma să mă bucur de o vacanță la Costinești, prima pe cont propriu alături de iubitul care mi-a devenit soț. Am căutat cazare la Coștinești și în final am găsit la Marcel și Lavinia – doi tineri care ne promiteau să ne primească în vreo 2 zile. Zilele alea le-am acoperit cu o cazare la Tuzla și nu, nu era plajă la Tuzla atunci. Ce vrea să spună autorul este că viața era frumoasă, am testat toți micii și cartofii prăjiți serviți de ospătari sictiriți, toate sucurile calde, i-am accidentat mașina lui Ilie – vărul meu, o frumusețe de Opel second, prima noapte s-a încheiat la poliție. Privind acum în urmă, mă gândesc că nici nu trecea prin cap să ne dăm provocări, abia jonglam cu alea pe care le arunca viața către noi… random gen.

Din perspectiva lui 2023, primesc cadoul de la Pepsi, o cutie pe care o vedeți în poze, o cutie în jurul căreia ne-am învârtit toți fără prea mare succes și aș îndrăzni să spun, fără niciun entuziasm. Am pus Pepsi la rece, am băut Pepsi și am decis să mă înscriu la categoria “Poze artsy foarte based” – nu știu ce face cutia. Ședința foto s-a săvârșit în viitoare curte a părinților mei, locul supranumit colțul Iconii și care aparține familiei noastre dinainte de 2000. E locul în care răspundeai provocării de a prăși manual porumbul – luați ca referință un film de groază în care se aleargă în lanul de porumb și indiferent în ce direcție apuci, nu ajungi nicăieri. 🙂

Destul despre chestii mișto din trecut, că pare că sunt un Milenial care nu trăiește în prezent. Pentru că multe se schimbă în 23 de ani, nu am ajuns un economist de succes, nici un scriitor de succes (încă!), dar sunt redactor la Horeca Insight. În calitatea asta, am citit săptămâna trecută un studiu comparativ dintre Milleanials și GenZ și cred că trebuie să le mulțumim că pun la îndoială totul: de la așteptări, la cerințe vehemente în ce privește echilibrul dintre profesional și personal, sănătate mintală, incluziune și bineînțeles… preferatul Gretei – climate action. Sunt o generație care mă intrigă, mă face să zâmbesc, nu superior cum îmi place să zâmbesc de cele mai multe ori. Din mentorii Pepsi Space, îl cunosc personal pe Goguci și cred că și asta e ceva. Îmi place inocența lor în a trata sarcini, felul în care se iau în serios și ajung acolo unde își propun, par cumva neînfricați. Totuși, privind la ei, parcă îmi vine să-mi acord mai mult credit pentru pionieratul făcut (și) pentru ei. Pentru că am consumat reclama cu nea Nicu cu aceeași bucurie cu care trecem prin feedul de fb ca niște oameni pe care sigur nu o să-i omoare o reclamă – nu punem adblocker pentru că vrem să știm ce și cum fac alții ad-uri. Pot să mă așez la un foc de tabără și să spun povestea despre cum am mers la Gorjului pe un ghețuș neimaginabil acum din cauza încălzirii globale, să cumpăr Pepsi la litru de la singurul magazin care vindea Pepsi la litru. Închid ochii și văd un 23 august în care prietena mea și-a serbat ziua cu Pepsi și plăcintă cu brânză făcută de mamaie.

Am multe amintiri cu Pepsi, unele poate nu așa înălțătoare, dar care au marcat momente importante în viața noastră de Mileniali. Pespi din ședința foto de la curte a fost cumpărat de tata, același om care sătul de eterna cerință cu ceva bun, ne amenință de vreo 30 de ani că o să cumpere un camion de Pepsi – Tată, nu pot să spun decât că accept provocarea! 🙂 Scriam cândva tot pe blog: Mai târziu, acasă, mi-am deschis o doză de Pepsi, am turnat în pahar și am băut cu ochii întredeschiși. Nu am avut răbdare să se liniștească bulele, am savurat mirosul de Pepsi – cea mai bună băutură din lume. De ce nu aș savura totul while it happens?! Nu, nu e stereotipul cu trăiește clipa! E doar constatarea că sunt mereu cu 2-3 așteptări în fața a tot ce mi se întâmplă. E ca și cum aș întreba viața în permanență: Mi-ai adus ceva bun?

GenZ, vă doresc să se uite cineva la voi cum mă uit eu la o doză Pepsi și să aveți creativitatea de a cuceri provocări cu ședințe foto în roabă, purtând ochelari de soare Prada. 😉