Cum ai traduce friends with benefits, dacă benefits nu ar fi alea evidente? E drăguț că-n limba maternă avem foloase și de cele mai multe ori alea sunt materiale, practic cam asta ar fi evidentul. M-am întâlnit săptămâna asta cu Ioana de la Eat to connect și subiectul discuției a fost despre genul ăsta de prietenii. Mă rog, nu a fost neapărat discuție, cât un monolog (al meu) pentru care ea a ținut spațiul. Pentru cine nu știe și ca să nu ne mai speriem de termeni care oricum așa se traduc și în română: Simply put holding space means showing up for someone, being fully present and without judgment as you sit with that person through their difficult time. – e prima definiție care apare pe google. Pentru mine a fost terapeutic și îi mulțumesc încă o dată. Deci practic, ea a făcut exact ce promite prin diverse ateliere – să nu le mai zic workshop-uri: am folosit mâncarea ca pretext pentru conectare și aparent eu am adus meniul de conversație cu un singut topic. 🙂

Am vorbit mult și m-am cam lăsat furată de propria poveste și nici nu am simțit când a trecut timpul. Ajunsă acasă am refăcut filmul și am simțit că am abuzat. M-am consultat cu criticul meu de artă – sormea, care e mereu surprinsă de rezistența mea la materiale ajutătoare și care mi-a citat-o în sensul discuției de azi pe Elizabeth B. Jenkins – People are friends, not food. A trebuit să disecăm preț de mai multe ore ca să ajung la singura concluzie care avea sens pentru mine: Oamenii pot să dispară din viața noastră atunci când mai suntem suficient de hrănitori sau când învățăm să ne apărăm suficient de bine (devenim necomestibili gen). Culmea e că îmi vine în minte acum o expresie a unei tipe care nu mai e în viața mea: Ce mă tot mănânci?! :))) Sigur că suferim pentru că orice relație are la bază schimburi, e ca munca unui apicultor care vine cu mai multe beneficii raportat la cele câteva înțepături. La finalul întâlnirii, a trebuit să recunosc că nu respectasem deloc meniul de conversație pe care mi-l propusesem acasă și care era mult mai trist, era tranzacțional. Apoi m-a lovit faptul că eram atât de fascinată de ce face Ioana că am spus oricui despre ea, nu oricui a fost dispus să mă asculte. Practic, mi-am dat voie să fiu vrăjită dinante să o cunosc în persoană. 😛

Azi îmi propusesem să scriu despre cealaltă Irina, cea la care mă refer ca tipa nevăzătoare cu care lucrez. Și despre ea povestesc tuturor și o vreme am crezut că e dintr-o laudă de sine, dar e mai degrabă pentru că sunt mândră de toate reușitele ei. O fi și laudă, dar o încurajez mereu să fie vizibilă prin proiecte personale și simt că într-o mică măsură sunt parte din ele. Acum două săptămâni a fost invitată de Comisarul European la Bruxelles de Ziua internațională a personelor cu dizabilități. Și ea și sora ei geamănă au avut ocazia să se prezinte și să aducă plus valoare discuției despre nevoile unei comunități. Era foarte stresată înainte de ședința respectivă și m-a rugat să-i caut un citat reprezentativ pentru ceea ce pregătise. I-am sugerat printre altele să folosească ceva de la Zig Ziglar care zice că poți avea tot ce-ți dorești în viață dacă îi ajuți pe ceilalți să obțină tot ce vor. Cu asta m-am liniștit eu pe mine complet, probabil să-mi rezolve și dilemele joburilor, colaborărilor, parteneriatelor și a altor relații cărora le-am dat voie să se întâmple. E vorba despre a fi prezent în moment suficient cât să transmiți celuilalt că e ok să-ți ciugulească ficatul dacă tu trăiești plenar deschiderea.

Sunt convinsă că putem lega prietenii care pot să treacă de luna de miere și că foloasele materiale sunt uneori o validare a faptului că te văd și apreciez. La restul interacțiunilor e posibil să ne adormim temporat vigilența pentru că ceva hrănește în noi relația respectivă. Bine, când zic ceva, poate fi chiar speranța de acceptare și în unele cazuri chiar iubire. În altă ordine de idei, am făcut prăjitură cu vișine și fb mi-a adus o amintire și după atâtea citate și referințe o să mă citez:

Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să scriu o carte de bucate, dar când s-a născut ideea am adoptat-o așa cum fac cu orice proiect nou: complet. Poate ăsta e motivul pentru care mă doare când nu pot să live and let live sau în cazuri mai dramatice să live and let die. Nu pot să(-mi) las cărțile fără să fie văzute de oameni care posibil s-ar regăsi în paginile lor. Iubirea mea pentru scris se întrepătrunde cu pasiunea pentru gătit și din acest motiv 30+ și înfloritoare e o oglindă a personalității mele jucăușe, aia pe care o cunosc doar cei care au fost invitați în bucătăria mea. O să mai spun că atunci când gătesc mă dăruiesc, dar când scriu te invit deschis să-mi intri în suflet. Cât putem să ne deschidem prin asta? Atât cât ne lasă inima, rănile din trecut, e un proces evolutiv care se desfășoară cumva public by choice.

Ți-am pregătit ceva bun se traduce prin iată-mă, fără mâini încrucișate, fără plex solar apărat de platoșa trecutului. Nu sunt pentru toată lumea, e un gust dobândit, nu ca al unui vin vechi, mai degrabă ca gustul unor dulciuri ancestrale care ocazional au și cocoloașe de lapte praf.

Am poză cu Irinuca și o prăjitură cu vișine de mai demult.