Am primit aseară notificarea de la rețeaua de business care mă anunța că Corina Neagu a postat ceva. Nu intrăm în discuția cu lipsa virgulei după că, vă invit să o urmăriți pe Corina deorece scrie tare frumos, de data asta ne întreba ce se întâmplă când îți arăți vulnerabilitățile. Răspunsul meu este că se întâmplă diverse chestii, unele plăcute, altele nu ceea ce sperai să trezească în celălalt.

Azi am împlinit 43 de ani, am fost avertizată de mama să nu mai spun câți ani am ca și cum aș fi bătrână… nu spun asta. Nu spun nici că 40 e noul 30, e exact ce e – doar un număr. Blogul și scrisul în general, mi-au permis să fiu vulnerabilă în fața unor străini, e un exercițiu de expunere. O să o citez și eu pe Brene Brown: “Vulnerability is the birthplace of connection and the path to the feeling of worthiness. If it doesn’t feel vulnerable, the sharing is probably not constructive. “, pentru că are dreptate și felul în care te uiți lucruri cam se uită înapoi la tine. Frumusețea pe care o văd la Social Media e dată fix de ziua asta: oameni pe care posibil nu-i cunoști personal te felicită că ești atât de vulnerabilă să-ți declari vârsta și să pui pe perete cum te simți. Să zic că cei cărora promit să le dau inimioară până la finalul zilei sunt cam 10% din lista de prieteni de pe fb. Statisticianul din mine o să se bucure să constate că o parte din urări sunt pentru fericire, unele pentru iubire și va câștiga detașat sănătatea.

Sunt oameni care se folosesc de vârstă ca să împărtășească din înțelepciune dobândită, m-am declarat mereu un suflet bătrân prins în corpul unei fetițe care vrea Sweet 16 party și la 43. 🙂 Nu e nicio înțelepciune care să vină din experiențele altora, secretul este în opinia mea să nu te uiți în urmă crezând că puteai mai bine la 30, la 20, etc. Să fiu vulnerabilă înseamnă să știu că am tendința să postez lucuri care mă preocupă până când nu mă mai preocupă. 😛 E înțelegerea și acceptarea că ceea ce trebuia să se întâmple cumva nu putea fi influențat, dar pentru asta ne auzim mai încolo. Vreau să-mi serbez ziua în fiecare an, vreau cadouri și atenție și evident iubire. S-a schimbat faptul că am pus acordeonul pe hold, mi-am dat o temă mai importantă și consumatoare de resurse intelectuale – stăpânirea la un nivel acceptabil a limbii germane.

Faptul că îmi place de mine, că pot să-mi ofer bucurii, că nu-mi doresc să fiu ca altcineva e suficientă înțelepciune deocamdată. Dimineață am vrut să-mi ofer mic dejun de hotel: pâine cu unt și miere alături de ceai de mentă cu lapte. Zâmbesc și acum la cât pișicher e universul și cum conspiră cu grija mea pentru calorii: pâinea cu maia era atât de plină de găuri că abia aveam pe ce să pun unt, de miere nu mai zic. :)))

Spre deosebire de Snoop nu-mi mulțumesc doar mie, vreau să le mulțumesc părinților care au contribuit la apariția mea în cel mai favorabil context pentru lecțiile că viața e ca o felie de pâine cu maia. O peticești cu unt și o mănânci repede până nu se scurge mierea. Poza de azi e de ieri, dar la fel de luminoasă sunt și acum, promit.