Azi îmi propusesem să scriu despre mare, despre primul meu selfie, despre iubiri de vară. Şi cum fb-ul e plin de mesaje despre depresie, m-am deprimat şi eu. Glumesc! Dacă citesc cum e de fapt depresia, îmi dau seama că nu am fost niciodată aproape de depresie. Şi nu ştiam care e treaba cu scena din parc din Good Will Hunting despre care am tot citit. Aşa că m-am uitat de vreo două ori la ea. Eu iubesc filmul ăla, şi singura chestie cu care am rămas a fost replica de la final când întreabă Matt Damon dacă faptul că îşi îmbrăţişează pacientul nu contravine relaţiei doctor-pacient. Răspunsul: “Unless you grab my ass!”. 

Clar trebuie să revăd filmul. 

Şi scena din parc era foarte tare pentru simplul motiv că viaţa nu se desfăşoară aşa cum ai citit şi cunoştinţele tale nu vin din experienţe bifate. Că vine un moment în viaţă when you pull your shit together. Dacă vrei, dacă realizezi că e nevoie sau poate ai vreo criză existențială care te aduce acolo. Şi dacă te uiţi cu sinceritate la tine, s-ar putea să te răzgândeşti, să nu vrei să te cunoşti mai bine. Că e mai mişto să crezi că viaţa îţi datorează ceva, că mama şi tata te-au crescut greşit, că eşti produsul mediului, bla, bla, bla. Se poate să fie adevărat. Şi?! Eu mi-am dat seama că e vina mea şi mă simt groaznic. Sigur au contribuit şi alţii, dar după cum spunea cineva: e vina ta numai după ce ai devenit conştient că e vina ta. Mă mândresc că am descoperit asta şi fac pe deşteapta cu toţi cunoscuţii, Că mă dor dinţii de cât am strâns din ei, de promisiunile către mine că nu o să fiu vulnerabilă, că omu’ de lângă mine habar nu are ce comoară de femeie are. He is just as damaged! Cine lasă primul de la el? Şi dacă lasă, de ce e mai prost?! Că dacă ai închide ochii şi te-ai arunca în braţele lui, poate se dă la o parte. În loc să mă chinui cu tot felul de scenarii, nu e mai bine să mă arunc şi gata? Pot să cad în faţă, eventual îmi sparg nasul şi vreo doi dinţi, dar ştiu sigur cum stăm. Sau…Mor de frică! Şi nu fac nimic, nu ştiu nimic, dinţii sunt la locul lor, o să-i strâng şi mâine. O să fiu bine! O să fiu singură! Dar poate nu e aşa grav să fii singur. 

Mai era o scenă faimoasă în Good Will Hunting “The best part of my day”, când Ben Affleck îi zice:

“Look – you’re my best friend, so don’t take this the wrong way. In twenty years, if you’re still livin’ here, comin’ over to my house to watch the Patriots games, still workin’ construction, I’ll fuckin’ kill you. That’s not a threat; now, that’s a fact. I’ll fuckin’ kill you.”

Aşa că mă gândesc serios dacă peste 20 de ani o să fiu tot “aici”, still bitching about life, probabil merit să fiu deprimată :).