A venit toamna

Am avut o săptămână liberă. O săpămână în care am ales să nu scriu, să mă odihnesc, să mă gândesc, să mă las inspirată. Printre altele am citit o postare de blog legată de copilăria la ţară şi schimbarea anotimpurilor. 

Mie toamna îmi place cel mai mult. Îmi place căldura aia care te cuprinde treptat, nu e agresivă ca vară. Îmi place că aerul miroase a fum, a vinete coapte, a struguri. Dar astea nu se văd când eşti copil şi cred că de multe ori idealizăm lucrurile din trecut. E de vină cred nostalgia vremurilor lipsite de griji, a vacanţelor mari, a bunicilor care atunci păreau nemuritori. 

Copilăria mea la ţară nu a fost de poveste. A fost o copilărie obişnuită pentru vremurile alea (după anii 90), adică era bine că aveai bunici la ţară şi nu pierdeai vremea în oraş. Eu îmi aduc aminte că m-aş fi retras în casă să citesc şi o auzeam pe mamaie: „Iar ai luat cartea?!”. Asta era un soi de avertisment/îndemn, ceva de genul nu te grăbi că nu am terminat treburile pe aici pe afară. Şi adevărul e că nu aş fi găsit în cărţi ce era atunci sub ochii mei. Îmi aduc aminte cu drag că m-am întors într-o zi din satul vecin, şi în bucătărie pe sobă se odihnea un tuci cu zacuscă. Pe plită mă aşteptau câteva cococele, un fel de lipii făcute de mamaie. Şi în ziua de azi îmi place să mănânc zacusca numai caldă. Când am crescut, făceam eu salata de vinete, şi special pentru ea, o ornam cu felii de roşie peste care puneam sare grunjoasă şi un strop de ulei. Nici nu te gândeai că erau toate bio, că te bucurai de o masă sănătoasă. Eu mă gândeam că după masă ar merge de minune un Pepsi. 

Şi de Sf. Mărie se făcea bâlci şi chiar dacă nu ajungeai acolo, era zi liberă şi se simţea atmosfera de săbătoare. Veneau prietenele în vizită şi făceam cartofi prăjiţi cu salată de roşii. Penibil, ştiu. Mamaie stătea pe un scaun sub nuc şi se uita la noi cum „gustam din toate, şi ne părea bun”, vorba lui  Pavel Stratan. Faţa îi oglindea un soi de mulţumire sufletească, mulţumire care o făcea să treacă cu vederea Pepsi-ul. 

Aşa era toamna, şi uneori te bucurai de o epidemie de meningită care prelungea vacanţa cu încă o săptămână. Ce bine că habar nu aveam ce e aia meningită! 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s