Big

Pentru că ieri a început şcoala şi toată lumea a postat poze cu copii frumoşi, şi fiecare şi-a adus aminte cum a fost, m-am gândit să scriu şi eu ceva despre asta.

Mie mi-a plăcut mult la şcoală, mai ales clasele I-VIII. Asta pentru că nimeni nu avea calculatoare şi nici telefoane mobile, îţi liniai singur caietul cu două linii trase cu creionul, aveam coperţi pe care le ştergeam cu spirt şi eram obişnuiţi să avem grijă de cărţi. Şcoala era aproape de casă, şi părinţii nu aveau nevoie să-şi ia o zi liberă să te ducă la şcoală. Te duceau în clasa I şi aia era. Pampoane and all! Poza de clasa întâi, făcută de un fotograf profesionist, te înfăţişa cu un zâmbet forţat, cu vedere la dinţii de lapte (cine mai avea), şi două pampoane imense care aparţineau de obicei unei colege cu mamă casnică (pentru că le apretase). Uniforma era sintetică 100%, dresul curgea spre glezne. Deşi mi-a plăcut la şcoală şi intram lejer în categoria tocilarilor, abia aşteptam să mă fac mare. Îmi plăcea ideea că vii de la muncă şi nu ai teme pentru acasă. După cum zicea Andrei Cismaru ieri pe fb, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, te trezeşti dimineaţa devreme, îţi iei ghiozdanul/poşeta şi mergi la muncă. Atunci mergeai la şcoală. Mai târziu s-a dovedit că uneori nu e atât de mişto la serviciu, aşa cum nici la şcoală nu era mereu distracţie. Şi partea cu temele e discutabilă! 🙂

E ideea asta în capul părinţilor de azi care au apucat vremuri mai triste (înainte de ’89) să le ofere copiilor ceea ce le-a lipsit lor. Pepsi?! Ciocolată?! Clar, da! Mi-a lipsit, dar copilului nu pot să-i dau asta, că e cu mult zahăr şi îl agită. Poate un walkman bun, de firmă. Ascultam Snap şi ţinea bateria cam o melodie jumate. Mie cred că mi-a lipsit copilăria. Şi atunci şi acum se aştepta de la copii să fie flexibili. E ca-n Moromeţii: “Hai mă Nilă tu, că eşti mai cuminte…”. Sau împarte cu el că e mai mic. Şi dacă nu aveai chef să împarţi cu nimeni?! Că parcă nici nu-ţi mai aduci aminte când ai fost mic şi practic fusese rândul tău să primeşti. Şi să te tăvăleşti pe jos că vrei sweet 16 la 13 ani. Să nu te gândeşti deloc la ceilalţi, şi mai ales să te simţi buricul pământului. Ar fi fost un sentiment plăcut să creşti aşa.

Era o vorbă într-un film (poate Californication), că într-o zi o să ajungem nişte adulţi minunaţi.  Dar mai avem până acolo, şi zic să mai copilărim puţin. Învăţătoarea mea, Cerasella, mi-a scris pe o felicitare la sfârşitul clasei a IV-a: “Nu prin cuvinte ai acţiuni asupra oamenilor, ci prin fiinţa ta însăşi.” Eu sper să am şi prin cuvinte.

rookie

sursa

Advertisements

2 thoughts on “Big

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑