Big

Pentru că ieri a început şcoala şi toată lumea a postat poze cu copii frumoşi, şi fiecare şi-a adus aminte cum a fost, m-am gândit să scriu şi eu ceva despre asta.

Mie mi-a plăcut mult la şcoală, mai ales clasele I-VIII. Asta pentru că nimeni nu avea calculatoare şi nici telefoane mobile, îţi liniai singur caietul cu două linii trase cu creionul, aveam coperţi pe care le ştergeam cu spirt şi eram obişnuiţi să avem grijă de cărţi. Şcoala era aproape de casă, şi părinţii nu aveau nevoie să-şi ia o zi liberă să te ducă la şcoală. Te duceau în clasa I şi aia era. Pampoane and all! Poza de clasa întâi, făcută de un fotograf profesionist, te înfăţişa cu un zâmbet forţat, cu vedere la dinţii de lapte (cine mai avea), şi două pampoane imense care aparţineau de obicei unei colege cu mamă casnică (pentru că le apretase). Uniforma era sintetică 100%, dresul curgea spre glezne. Deşi mi-a plăcut la şcoală şi intram lejer în categoria tocilarilor, abia aşteptam să mă fac mare. Îmi plăcea ideea că vii de la muncă şi nu ai teme pentru acasă. După cum zicea Andrei Cismaru ieri pe fb, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, te trezeşti dimineaţa devreme, îţi iei ghiozdanul/poşeta şi mergi la muncă. Atunci mergeai la şcoală. Mai târziu s-a dovedit că uneori nu e atât de mişto la serviciu, aşa cum nici la şcoală nu era mereu distracţie. Şi partea cu temele e discutabilă! 🙂

E ideea asta în capul părinţilor de azi care au apucat vremuri mai triste (înainte de ’89) să le ofere copiilor ceea ce le-a lipsit lor. Pepsi?! Ciocolată?! Clar, da! Mi-a lipsit, dar copilului nu pot să-i dau asta, că e cu mult zahăr şi îl agită. Poate un walkman bun, de firmă. Ascultam Snap şi ţinea bateria cam o melodie jumate. Mie cred că mi-a lipsit copilăria. Şi atunci şi acum se aştepta de la copii să fie flexibili. E ca-n Moromeţii: „Hai mă Nilă tu, că eşti mai cuminte…”. Sau împarte cu el că e mai mic. Şi dacă nu aveai chef să împarţi cu nimeni?! Că parcă nici nu-ţi mai aduci aminte când ai fost mic şi practic fusese rândul tău să primeşti. Şi să te tăvăleşti pe jos că vrei sweet 16 la 13 ani. Să nu te gândeşti deloc la ceilalţi, şi mai ales să te simţi buricul pământului. Ar fi fost un sentiment plăcut să creşti aşa.

Era o vorbă într-un film (poate Californication), că într-o zi o să ajungem nişte adulţi minunaţi.  Dar mai avem până acolo, şi zic să mai copilărim puţin. Învăţătoarea mea, Cerasella, mi-a scris pe o felicitare la sfârşitul clasei a IV-a: „Nu prin cuvinte ai acţiuni asupra oamenilor, ci prin fiinţa ta însăşi.” Eu sper să am şi prin cuvinte.

rookie

sursa

Anunțuri

2 gânduri despre “Big

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s