Dacă e vorba de mâncare, e vorba de mamaie, e clar. În fiecare weekend, familia se reunea la ţară. Mamaie ne gătea tradiţionala ciorbă de găină, acrită cu borş făcut de ea, şi tocăniţă de pui cu multă ceapă, totul servit cu mămăliguţă. Ce vremuri! Verii mei, care la vremea respectivă aveau vreo 7-8 ani, se opreau şi mâncau la McDonalds-ul din drumul spre ţară, cel de pe Iuliu Maniu. Toată lumea ştia că ăsta devenise un obicei, chiar şi mamaie. Dar tot se supăra. Adevărul este că atunci când eşti părinte preferi să-i dai copilului ceva ce ştii sigur că mănâncă. Şi ei clar voiau McDonalds. Curând aveau să se schimbe toate obiceiurile culinare.
Eu îmi aduc aminte de coada formată la deschiderea primului restaurant, coadă care se întindea pe toată latura magazinului Unirea. De întâlnirile la Mac-ul de Romană, din studenţie. A fost un prim contact cu capitalismul, aşa cum era el descris în filmele americane. Şi cred că la Mac-ul de la Romană am dus-o pe mamaie. Deşi avea deja vreo 75 de ani, a mâncat ce am ales noi pentru ea, soră-mea şi cu mine, probabil un Fish. Nu-mi aduc aminte reacţia ei, din păcate. Cert este că oricât de cusurgii am vrea să fim, tot găsim ceva bun de mâncat la Mac. Fie o cafea bună cu brioşă pentru “de dimineaţă”, sau măcar un desert alături de un fresh de portocale. Eu am avut ocazia să testez una din specialităţile iernii şi anume un Beef Gourmet – un sandviș cu două felii de carne de vită, sos Grill și sos McChicken, salată, două felii de brânză, felii de ceapă proaspătă și castraveți murați, preparat într-o chifla presarata cu seminte de susan albe si negre. E super bun, aşa că îl recomand cu căldură. În oferta valabilă în perioada 28 noiembrie 2014 – 8 ianuarie 2015 se află şi sandvișul Chicken Cordon Bleu – un sandviș preparat într-o chiflă presarata cu malai, cu carne de pui in invelis pane cu branza si sunca in interior, sos McChicken, salată și roșii. Eu nu l-am gustat pe ăsta, deci deocamdată nu mă pot pronunţa. Pun şi o poză, poate face cât o mie de cuvinte.
Ştiu că fac reclamă, ştiu că acum încercăm curentul slow-food, totuşi nu am o explicaţie pentru oamenii care împânzesc mall-urile bucureştene încă din prima zi de Crăciun. Că mamaie vine la Bucureşti cu “cele cuvenite” pentru masa în familie şi noi o scoatem la mall, să facă poză cu bradul din Afi şi să o ducem la Mac. Asta e! Şi cum îmi place să las un citat de încheiere o să spun ce zice şi Andrew Zimmern la sfâşitul fiecărei emisiuni Bizzare Foods: Dacă arată bine, mâncaţi!
Si se stie, i-am luat Big Mac!
LikeLiked by 1 person
Nu-i usor sa o impresionezi pe mamaie!
Sunt multe conditii apriori nespuse deci de neconcurat.
Eu am reusit odata (nu-i asa, Irina?) dar tot datorita acelorasi conditii nespuse:
multe experiente nedeme de a fi luate in seama.
LikeLike
Mamaia mea gatea extraordinar de bine si cam orice visam noi, insa un lucru e cert si ea aprecia strips-urile picante de la kfc :)) vizita la kfc mergea mana in mana cu ziua de cumparaturi la cora si pe ea o incanta foarte mult 🙂
LikeLike
Mămăițe moderne,deh!
LikeLike