Să vă fie masa…masă

Mi-am luat o pauză mai mult sau mai puţin bine-meritată, nu neapărat de la blog, cât de la obligaţii de orice fel. Şi nu m-am gândit deloc cu ce să încep anul, până acum 2 zile când am avut un flashback, cum altfel decât culinar. Cred că mi-a venit ideea acestei postări şi după ce am revăzut pentru a nu ştiu câta oară „Finding Forrester”. Una din replici se referea la faptul că niciodată nu ne iese aşa bine ca atunci când scriem pentru noi. Şi cum am zis de prea multe ori deja, mie îmi place să gătesc. Acum pare că îmi place să scriu despre ce găteau alţii, şi mai rar despre ce gătesc eu. Îmi place să scriu impresii despre mâncare, mai degrabă decât reţete. Şi mi-am dat seama că eu nu gătesc niciodată ca şi cum nu mă priveşte nimeni. Sau poate asta se referă la dans?! În fine, e clar că toate acţiunile noastre au o reacţiune, sau un feed-back din partea celorlalţi. Şi dacă aş scrie ca şi cum aş scrie pentru mine, ar fi cam aşa: În fiecare an după Anul Nou, mergeam în vizită la o nepoată de-a mămăiţei mele, tanti Păpuşa pe numele ei. Se mânca în mod tradiţional ciorbă de şiră, care era într-un fel delicatesa acelor zile. Ciorba de şiră nu era decât o ciorbă cu carne afumată de porc (de la şira spinării), acrită cu zeamă de varză, şi îngroşată cu tăiţei şi cartofi. Cred că singurul ingredient cumpărat erau aceşti tăiţei.

În weekend am mers la soacra mea, care gătise exact aceeaşi ciorbă. Am apucat să stau de vorbă cu ea (la gura sobei, la propriu), despre alte vremuri, vremuri în care fetele mergeau la bal însoţite. Uneori simt că o flatează când îi lăudăm mâncarea, dar de cele mai multe ori cred că ştie că e bun ce găteşte. E reconfortant măcar gândul că cineva păstrează obiceiurile, chiar dacă uneori ai senzaţia că satul pare rupt de lume, deşi e relativ aproape de capitală. Simt că uneori generaţia noastră a fost supusă unor schimbări pe care mulţi dintre noi nu prea le-am asimilat. Nu e vorba că nu suntem flexibili, doar că simt uneori că suntem împinşi prea repede către un viitor atât de diferit de trecut. Că tot simţi nevoia să le zici copiilor, adolescenţilor de azi: „Păi, pe vremea noastră…”

Se spune că un copil are nevoie de program, de constate în viaţă, ca să se dezvolte frumos. Eu vreau să fim cei care beneficiază de „the best of both worlds”. Nu ca Hannah Montana, evident! 🙂 Să păstrăm tot timpul legătura cu tradiţionalul, cu rădăcinile de unde ne tragem energia, pentru că se ştie că dacă rădăcina e vie, poţi să renaşti. Şi cu rădăcinile fixate, viitorul pare mai luminos, nu-i aşa?! La mulţi ani 2015! Închei cu o replică din filmul menţionat mai sus, care vrea să însemne să nu fiţi prea duri cu mine, că e scris din inimă.

„No thinking – that comes later. You must write your first draft with your heart. You rewrite with your head. The first key to writing is… to write, not to think!”

Anunțuri

Un gând despre “Să vă fie masa…masă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s