Azi noapte m-am trezit pe la 3 şi nu am mai putut să adorm până pe la 5. Având în vedere că mă bucur de aproximativ 6 ore de somn pe noapte (în timpul săptămânii lucrătoare), încerc să extrag toată energia necesară din aceste 6 ore. Aşa că stăteam şi mă uitam pe pereţi. Apoi mi se părea că e prea cald în dormitor, încep să mă gândesc că parcă mă hiperventilez, da’ de ce sunt trează la ora asta?! Treptat chiar mă enervez pe mine, pe corpul şi mintea mea care refuză să se conformeze programului. Sunt aşa de bine dresată că şi o insomnie ocazională poate să mă scoată de pe orbită. Care orbită e setată în jurul rutinei zilnice: trezit, mers la muncă, venit acasă. Orice eveniment neprevăzut mă sperie, fie el şi unul fericit. Aşa că în cele din urmă am identificat de ce mă trezisem: îmi era groaznic de frică de necunoscut!

Mi-am adus aminte cu ocazia asta, cum la liceu, ne cuprindea panica când eram rugaţi să ne dăm cu părerea legat de un subiect. Aveam nişte materii aşa mai fancy, gen studiam cultura Marii Britanii. Profesorii erau români sau studenţi din ţara respectivă. Era foarte complicat să realizezi că, deşi liceul e una din etapele pregătirii tale pentru viaţa de adult, tot aveai nevoie de instrucţiuni precise. Până atunci fusesei îndrumat să memorezi, să urmezi indicaţii, să asculţi, să stai cuminte în bancă, să respecţi autoritatea. Liceul pe care îl frecventam eu era de fiţe oarecum, ne puteam aştepta la ceva provocări, dar totuşi…Pe mine liceul nu m-a pregătit pentru viaţă, aşa cum nici facultatea nu a făcut-o. M-au pregătit să fiu un adult fricos, care se ascunde în spatele ştiinţelor exacte, ca să justifice lipsa de creativitate din viaţa sa. Am cunoscut un singur om dezinhibat pe tot parcursul vieţii mele de şcolar, un tip a cărui mamă era psiholog. Poate nu avea legătură cu profesia mamei, dar ţin minte că m-a impresionat felul lui de a fi, îl admiram în secret.

La primul meu contact cu social media (în cadru organizat) am constatat că toate exerciţiile sunt menite să te scoată din cochilie, din tipare. Nimeni nu e prost, sau deştept, aşa cum nu sunt nici abordări greşite. E un fel de trial and error, dar presupune o expunere persoanală care fie se lasă cu laude, fie ţi-o cam iei. Nu se face să copiezi, mai ales dacă ai de-a face cu un public educat. Aşa că improvizezi! Uiţi tot ce ai tocit, iei numai bunul simţ, şi te arunci…fără plasă de siguranţă. Există riscul să te faci de râs, dar chiar şi aşa e bine să vezi care îţi sunt limitele. Dacă ţi-e puţin frică (aşa cum îmi e şi mie), ai putea să experimentezi improvizaţia într-un cadru organizat, la şcoala de improvizaţie.

Teoretic sunt tineri, lipsiţi de inhibiţii, flexibili şi creativi, da, nu?

sursa poza