Se pare că asta e săptămâna filmului. Coincide cu încheierea primei mele săptămâni la un birou nou, cu atribuții noi. Când sunt pusă în situații noi, ca acum, am tendința să mă transform în altă persoană. O persoană care suferă că nu știe programare, editare photoshop, montaj film și altele. Apoi îmi dau seama că unii actori nu reușesc să facă un rol bun în toate rolurile. Cum să fii rocket scientist dacă tu nu ai mers la colegiu?! Că sunt actori care au renunțat la școală, unii au reluat-o, alții nu. Dar asta nu i-a împiedicat să facă roluri memorabile. Nu zic că totul stă în felul în care joci(your acting gen), dar de unde știi care e rolul tău?!
Uitându-mă azi pe subiectele fierbinți pe Twitter, am dat peste Grey’s Anatomy. M-am uitat la acest serial și mă uit în continuare pe Diva când prind o reluare. Am refuzat să urmăresc mai departe de sezonul 9, când au murit Mark și Lexie. Povestea lor de dragoste mi s-a părut cea mai frumoasă. Unii au zis că poveștile de dragoste din acest serial ar fi mai autentice decât cele expuse într-un alt film cu nume Grey. Astăzi aflu că Shonda Rhimes l-a omorât și pe McDreamy. Și revin la ideea cu imaginarul: dacă tu ești creatorul de ce alegi altceva decât fericirea?! De ce alegem să ne uităm la viață, chipurile, așa cum este ea? Eu sper să trăiesc într-o lume în care nu moare treptat totul în jurul tău. Și eu am înclinație spre pesimism, dar cred în dragoste și mai ales cred într-un final fericit.
Nu vreau să-l văd pe McDreamy într-o comedie romantică idioată, știind că Meredith e nefericită. Era rolul vieții lui, putea să-l joace bine până la capăt! Părerea mea! Nici măcar Dr. House nu era atât de întunecat, cu tot cinismul. Nici în MASH nu găseai tristețea din Anatomia lui Grey! Așa că tind să cred că într-adevăr e mai potrivit să se fi numit Monotonia lui Grey, pentru că devenise o rutină dispariția personajelor principale.
Dar pentru poveștile de dragoste a meritat să urmăresc, pentru că în cele din urmă dragostea e tot ce contează.
“Who gets to determine when the old ends, and the new begins? It’s not a day on a calendar, not a birthday, not a new year. It’s an event. Big or small. Something that changes us. Ideally, it gives us hope.” (a quote from Grey’s Anatomy)