Mă gândeam de mult la titlul ăsta, care e desigur inspirat de piesa de teatru a lui Mihail Sebastian. Nu am recitit-o de multicel, dar tot îmi aduc aminte de povestea de dragoste și faptul că protagoniștii piesei nu se puteau detașa de obiceiurile cotidiene.

Am urmărit evoluția ultimelor două postări de blog și am constatat cu oarecare tristețe că statistic am ieșit mai bine cu aia funny. Că eu la postarea despre Crăciun nici nu mi-am dat seama că e deprimantă. Era realitatea, dacă pretindem că suntem ancorați în ea. Mi se pare că nimeni nu vrea să sondeze profunzimi, dai impresia că faci pe deșteapta când încerci să faci asta. Eu știu că fac pe deșteapta, la fel de bine cum știu că dacă nu cercetezi trecutul și rănile lui, nu avansezi. Momentul în care ai primit o carte de la Moș Crăciun în loc de păpușa pe care ți-o doreai, o să te bântuie la propriu forever. Am găsit foarte puțini oameni dispuși să zgârie suprafața, să treacă la următorul nivel. E foarte dificil să ai o relație sinceră de prietenie sau altceva dacă tot încerci să te întâlnești cu așteptările celuilalt. Așa e și cu scrisul…nu pot să fiu mereu fatty made a funny, de-aia chestia cu blogul e relativ unidirecțională. Nici nu am voie să fac haz necaz, că imediat sare cineva să îndulcească bomboana. Nu am nevoie de un discurs inspirațional la fiecare frază cinică. Nu înțeleg de ce ne e frică de depresie, de tristețe, melancolie și altele din zona asta. Nu e totul roz, uneori e gri și e ok! Când e gri te agăți de ritualuri, ceea ce pentru ochiul nepregătit arată ca OCD. Este OCD, dar asta te ajută să supraviețuiești mai mult decât optimismul impus.

E frumos să trăim cu impresia că toate acele ritualuri de sărbători sunt altceva decât comportamente repetitive care ne dau un soi de siguranță. Eu am constatat asta dimineață când l-am rugat pe tata să mă ducă la serviciu. Știam că mă așteaptă la locul stabilit dinainte să văd mașina. Totuși vederea lui mi-a adus un soi de liniște. E faptul că tata e mereu acolo când zice că va fi acolo. E mama care face șnițele cu cel mai bun piure. E soră-mea care nu-mi spune platitudini când simt nevoia să vorbesc. E omul meu care e diferit de alți oameni. Evident că în relația asta nimeni nu e perfect, dar ceea ce e și mai bine e că nimeni nu e exaltat!

La mulți ani! și atât.