Pe 1 decembrie trimiteam către niște doamne și domnișoare selecte din lista mea prima parte din “Nu fi proastă! – Conversații cu sora mea”. Practic nu e o carte, e o compilație de conversații cu sora mea, Cătălina, cărora le dau context cu texte din blog. Nu-mi propun niciodată să rup norma la inovație, sunt conversații din messenger între două femei trecute de 35 de ani, din care mama m-a rugat să mai scot din referințe grosolane. Nu știu ce să fac acum, din decembrie mi s-a cam rupt filmul , nici pe Long Co- nu mai pot să dau vina… e clar că din rigoarea pe care mi-o impusesem la vremea respectivă nu a mai rămas mare lucru; the brain fog has taken over the credit cards also, iar asta înseamnă că trebuie să fiu mai chibzuită cu hobby-ul meu: scrisul tipărit! Btw, tot sor-mea e cea care în 2014 mă sfătuia să scriu, mi-era teamă că o să-mi acapareze existența cu dezbaterile din online pe care le voi modera. Nu sunt în stare să intru în polemici, darămite să le mai și creez. Mă bântuie și acum o glumiță contextuală pe seama numelui unui om pe care îl admir… ar trebui să știu mai bine cum e cu asta: pe noi ne chema Leuca. 😛

Anyway, știind că sunt omul care la secțiunea de Laugh din #livelovelaugh și-a pus să învețe să cânte la acordeon și să-și îmbunătățească italiana, e de așteptat să finalizez tot ce mi-am propus. Din decembrie 2018 ameninț cu unele dintre ele, aștept să se mai risipească ceața:

• Nu avem realizări notabile!
• Nu am ajuns la psiholog, mă bazez pe sor-mea care a terminat trei facultăți (2 de limbi străine și una de psihologie), plus că e shamaniță (nu am găsit femininul pentru shaman și sheman e dubios). Cum decurge o ședință rară de psiho-pupu cu ea: eu mă vait că viața e de cacao, ea mă rezolvă pe baza principiului “de ce ți-e frică nu scapi”: Irina, ești o proastă!;
• problema a fost diagnosticată tot de sor-mea la începutul anului când am îndrăznit să-i arăt planurile mele. S-a decretat: Irina, ai țeluri adecvate unui bărbat! Ai uitat să get in touch with your inner goddess – am reluat 50 shades of grey (perspectiva lui) ca să repar acest neajuns;”

Azi e ziua ei și eu am deschis Nu fi proastă! să văd unde am rămas și să constat că mai am… de lucru:

“August 2020

Irina: Uuuuuu

Cătălina: Marfă

Irina: Apoi stau de vorbă cu tine și cu Ana și cumva reiese că e vina mea că nu pot să mă întâlnesc cu oamenii acolo unde pot ei – adică am meritat tot ce mi s-a întâmplat, toată suferința, toată îndârjirea erau provocate de mine. Și dacă toate lucrurile sunt așa greu de obținut, de gestionat… nu mai vreau să fac nimic, sunt prea obosită. Sunt obosită să mă gândesc care sunt credințe limitative, care sunt gânduri, care mi-au folosit să mă țină în viață, care m-au ajutat să depășesc ceva – îmi vine doar să mă culc și să nu mă mai trezesc. Și poate toate au ca punct comun faptul că atunci când nu mai ești cuminte se întâmplă lucruri bune, dar tu știi că nu ai fost cuminte și nimic nu o să mai fie la fel.

Toată viața am trăit crezând că nu merit to be pursued and loved. Că nu înțeleg de ce oamenii nu consideră că merit să se lupte pentru mine (poate să se lupte nu e cea mai bună alegere) și că asta se reflectă și în profesional – cred că nu merit să fiu miez, să se învârtă lumea după mine, etc. pentru că obosesc repede și renunță. Că nu am ce trebuie să-i fac să stea de bună voie, trebuie să mă dau de trei ori peste cap.

Cătălina: Omg, nu mai folosi merit, ca și cum e o pedeapsă pentru ce s-a întâmplat

Cătălina: e ca la romane, ai scris unul lipsit de bucurie, chinuit

Cătălina: chinuit de credințe de educație, de ce-o fi, vinovății

Cătălina: nu ești vinovată pentru ce ți s-a întâmplat

Cătălina: dar, ca să se întâmplă altceva, tre să fii curajoasă să visezi acel ceva pe care ți-l dorești

Cătălina: oboseala vine din faptul ca tu cauți soluția în care să scrii ceva nou, dar în care să încapă și vechiul cu siguranță

Irina: Dar acel merit a fost o revelație

Cătălina: păi și de ce să mori în loc să trăiești?

Cătălina: să dispară ce nu mai are loc în realitatea ta nouă

Cătălina: tu nu zici ce te deranjează pe tine

Irina: pe mine mă deranjează că nu sunt eu cuminte să fac alegerea rezonabilă

Cătălina: păi nu ai decât să fii cuminte, e simplu

Irina: păi ăsta e noul cuminte…

Cătălina: deci ești și cuminte, ce altceva te mai deranjează?

Irina: atât, încerc să integrez asta

Cătălina: nu cred, că te judeci rău de tot

Irina: păi pentru asta mă judec, că mi se pare one-sided

Cătălina: everything is one-sided, doar că tu vrei să faci lucrurile din toate părițile

Irina: chiar sunt proastă

Cătălina: Căsnicia se bazează pe presupunerea că oamenii își vor ține promisiunile. Dar de fapt, promisiunile nu se țin dacă nu se merită

Irina: ai zis merită :))

Cătălina: se merită

blogul-mashei. ro/lipsa-sustinerii-morale-in-copilarie-si-urmarile-ei-notite-post-terapii

Cătălina sent an attachment.

❤

Irina: găsesc doar chestii drăguțe pe blog, constat că m-am tratat în văzul tuturor – Și mă gândeam așa la chestia asta cu cumințenia și am constatat că poate toată viața am fost o ipocrită. Nu mi-a plăcut să fiu cuminte, o făceam de frică, așa cum consider acum că e bine să fim cel puțin adecvați în interacțiunea cu ceilalți. Povestea ar trebui să-i facă pe copii să înțeleagă (cât mai devreme) că zmeul nu e rău, e pur și simplu autentic, face ce ar trebui să facă un zmeu. Că în momentul în care se termină povestea iese la o băută cu Făt-Frumos și face glume proaste pe seama părului prea strălucitor al acestuia. Sau poate că Cenușăreasei îi place să mănânce direct din cazanul cu ciorbă de pe sobă atunci când nu o vede nimeni. Că poate nu e așa oropsită și manierele oricum ar epuiza-o psihic. Ce mi-a lipsit mie a fost flexibilitatea abordării rolului. Nu a zis nimeni că după ce ai trudit nu te poți tolăni să mănânci doar crema de la Oreo și biscuiții să dosești sub canapea. Nicio fată cuminte nu ar face asta, dar dacă totuși își adună curajul, va strânge biscuiții cu prima ocazie, apoi va spăla urmele cu dezinfectat.

Cătălina: complexitatea asta, e complexă

Irina: și mai ales complexă

Cătălina: e un fel de Shrek povestea

Irina: e surprinzător cum reușesc în 400 de postări și 2 cărți să frământ 3 subiecte :)))

Cătălina: poate de-aia ești de nișă

Cătălina: oamenii nu au ajuns la ele vreodată

Irina: nu ești normală!

Irina: măcar pe lângă cuvinte cheie tot sunt

Cătălina: cuvintele cheie spun și ele cât pot să înțeleagă prostanu’

…

Irina: Și dacă aș fi celebră aș fi prea ocupată cu iluzia că timpul și preocupările mele sunt toate îndreptate acolo, în loc să petrec timp gândindu-mă ce îmi doresc cu adevărat. Poate oamenii ăia mulți mi-ar valida inclusiv existența.

Cătălina: nu sunt sigură ca I follow

Irina: Legat de cărți și de câștigat bani din cărți: Îmi doresc să fiu în mijlocul oamenilor, să fiu apreciată și admirată oficial. Oficialul ăsta poate să fie reflectat și în încasări. Mi-ar da un sens al existenței, că prin ceea ce fac eu ajung la alți oameni – adică am o meserie care mă împlinește și are semnificație. Nu am răbdare să las lucrurile să se întâmple firesc pentru că mă frustrează când nu sunt consecventă, când o lălăi… și pentru că sunt groaznic de obosită, am nevoie de un semn că e ok drumul ăsta. Cumva scrisul îmi dă senzația că fac ce trebuie, nu e ceva cu care bâjbâi așa cum se simt toate celelalte – ca atunci când voiam să-mi fac rulotă cu sandvișuri de exemplu. Îmi place și acum ce scriam în trecut, îmi plac toate cărțile mele pentru că sunt parte din mine și poate că la un nivel mă gândesc că e moștenirea asta, o urmă că am existat.

Cătălina: va trebui să te sun să îți pove ce e “greșit” în ce zici

Cătălina: că ai scris de ai rupt :))

…

Irina: mi-e poftă de ouă umplute făcute de tine și sandvișuri d-alea bune

Irina: făăă, te iubesc

Cătălina: inteleg ce zici, facem ceva

Cătălina: si io te iubesc, faaaa

Cătălina: fara diacritice

Cătălina: deci mai putin

Irina: lăsați lăsați

…

Incheiere

Acum că ați citit și că e totul deschis interpretării și identificării cu personajele, ce ar mai fi de zis?

Well, faptul că între mine și sora mea o să fie o legătură specială, indiferent că o urăsc că băieții o plăceau pe ea mai mult, că uneori e așa de necenzurată că mă face să mă simt… cum altfel decât prost? Nu contează dacă a fost mama sau tata sau toate rolurile, e singura persoană care încă reușește să mă oblige să mă simt relaxată, să mă întind pe perne, să nu-mi strâng genunchii la piept, să nu fiu atât de preocupată de acest supposed to auto-impus. Vă las cu replica din Sex&the City și promisiunea, exact ca-n filmele cu extraterești, că poate vor mai exista și alte conversații. E posibil să nu fie la fel de autentice și savuroase, ăsta e farmecul ei de Leoaică și probabil că nu aș fi reușit să mă uit la mine cu atenție dacă nu era ea.

Carrie to the Russian artist dude: I’m looking for love. Real love. Ridiculous, inconvenient, consuming, can’t-live-without-each-other-love.

Big: I gotta hand it to you, kid. Most people come to Paris to fall in love. You came and got slapped.

Cam așa!