Fă… bine!

on

Voiam să scriu de vreo săptămână de cititorii mei din Republica Moldova și nu numai, voiam să scriu despre editura Siono Literar și scriitorii care se sprijină unii pe ceilalți fără pic de ranchiună. Voiam să scriu despre Irina Binder care mai scoate o continuare la ai ei Fluturi… dar mi-a picat sub ochi articolul lui Alex Ciucă despre proaspetele aplicații cu ebooks și audio-books. M-am simțit datoare cu măcar 2 cents.

Am început vara cu un job care a venit la mine, nu cred că e motiv de laudă, constat însă că se poartă. Dacă ar fi să-l cităm pe Dalai Lama, deși nu mai e cafeluța motivațională de dimineață: Our prime purpose in this life is to help others. And if you can’t help them, at least don’t hurt them. Deci, mi-am luat un part-time job ca asistentă a unei persoane cu deficiențe de vedere – să mă ierte dacă nu e politically correct. Cum ziceam, nu mă laud neapărat, chiar am avut revelația felului în care m-a găsit acest job, evident că a fost și match. Nu te poți pune în papucii nimănui în astfel de cazuri, dar tot Dalai Lama zicea că: Love and compassion are necessities, not luxuries; așa că eu încerc zilnic să nu fiu groaznic de ciudată și expansivă și ofer sprijin prin intermediul atribuțiilor jobului. Încă din liceu când doamna dirigintă ne spunea că suntem niște răsfățați și nerecunoscători, am învățat să-mi văd de drum cu bun simț, să fac binele după resurse personale disponibile. Nu e mereu ușor, uneori te frustrezi, de sfințenie nu se apropie decât oamenii citați mai sus și când mi-o iau în freză sunt aproape recunoscătoare că la cei 156 cm eu am dat cu capul de pragul de sus. Pățăști!

Pentru cine nu știe sau nu mă citește suficient de des, poate v-a scăpat că eu am făcut 30+ și înfloritoare (cartea mea de bucate) și audio. Varianta audio a rămas cu referințe la vinuri Liliac, iar agenția cramei mi-a oferit un generos Seen la întrebarea dacă vor să o folosească. E ok, e dreptul lor să nu ne potrivim cu planuri viitoare de campanii sau ce-o mai fi. Dar îmi place cum sună vocea mea (mulțumesc lui Andrei Purcărea pentru asta) și parcă aș vrea să repet experiența. Ia să văd cum pot să-mi ofer timpul pentru a înregistra niște cărți, de unde să încep? Păi văd la Costin că ar trebui să mă bag în seamă cu Storis, sunt pe val. Mai iau și de acolo un Seen – l-am citit ca pe “nu avem nevoie momentan”. Totuși, parcă nu pot să șed liniștită, mai încerc cu insistență să iau legătura cu cineva care poate știe ce e disponibil pentru comunitatea de nevăzători și dacă ar avea nevoie de cineva care să înregistreze cărți mai noi. Am insistat până mi s-a răspuns și acum aștept un contact. Am renunțat la pretenții, rulez pe whatever will be will be. Nimic nu arde, nici la mine, nici la alții – suntem chill! D-aia nu mă hazardez cu rame foto #jesuis, eu știu cine sunt și clar nu sunt vreun influencer. Dar….

Din perspectiva unui om care le-a încercat pe toate în ultimii 7 ani de când scriu, pot să declar deschis – Împreună am fi mai bine! Nu știu de ce Storis și-a schimbat numele, sau de ce Echo are prețuri comparabile cu giganți internaționali, mereu mă gândesc cum ar fi să contribuim fără să ne gândim atât la cum se face sau că suntem ridicoli insistând. Încă am acasă prima ediție din Drumul meu, are niște typos și e tipărită pe #sarakia de la vremea respectivă. Mi-ar fi plăcut să fiu înconjurată de oameni care să-mi spună cum aș putea să fac mai bine, nu doar ce am făcut prost: de la tipar la promovare. Când ești singură în fața unor decizii, te cam îmbărbătezi și ies tâmpenii fără sens, marketing wise that is. Ce îmi place mie și motivul pentru care lista mea de prieteni e pestriță, este că fiecare contribuie într-un fel: nu am nicio problemă să dau like la păreri diferite, de la influenceri la șoferi de tir cu care am copilărit. Cetin e printre cei care mi-au cumpărat cartea de pe Amazon fără să stea pe gânduri. 😛 Și Alex, și Cismaru și se știu ei, se susțin în online și offline, așa că nu pot decât să mă întreb (retoric precum Carrie): cum ar fi dacă ne-am susține așa, măcar 2000 de profesioniști?! Ce unicorn ar fi ăsta?! Să punem skill-uri și bunăvoință laolaltă și să ne ridicăm unii pe alții la o versiune mai bună?! Nici nu știu pe ce concurăm de nu facem asta? Sigur că interesul este să câștigăm și bani, eventual mai mulți de cei cîștigați de mine din drepturi de autor în 2020. Dacă ar fi să-mi fac o promisiune, ar fi că voi fi mai bună în timp: la scris, la promovat, la orice poate fi îmbunătățit.

Nu înțeleg de unde vine frica de a nu fi criticat, sunt lucruri care ne depășesc și părerea unei specialist chiar luminează locuri întunecate. Poate vocea mea nu e cea mai călăuzitoare sau audiogenică, dar îmi răsună în urechi tot mai des vorbele lui Pacino din Scent of a Woman: “What life? I got no life! I’m in the dark here! You understand? I’m in the dark!” E un talent special să oferi ajutor, dar să-l și primești. După ce m-am uitat cu fiul meu la reacțiile unui youtuber la jocul Little Misfortune, are sens de ce-l citează pe Paul Trifan:

– Ce faci, fată?

– Uite… plâng.

– Ah, ok!

Să fim bine și să facem bine, părerea mea!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s