Printre glumițele dedicate Milenialilor se numără și aia că am prins o vreme când știai că îți va suna telefonul sau că primești sms după cum îți vibra ecranul pc-ului. Tot cam pe atunci, aveam un playlist în pc-ul de familie, pe care puteam să ascult Voltaj 20 pe repeat. Intro-ul melodiei era scandarea la unison douăzeci și deși nu am fost niciodată la un concert de-al lor, la auzul corului de voci tinere eram parcă printre ei.

Azi e douăzeci de căsnicie, acum 20 de ani ne prezentam la Turbotequilla să primim oaspeții, cred că e un Penny acum în clădirea respectivă, deși firma a rămas. Acum ceva vreme am primit o notificare despre o postare cu lecții pe care ai fi vrut să le știi la 20 de ani. Eu nu am lecții și nu-mi (mai) place să mă uit în urmă altfel decât cu îngăduință. Dar am înțelepciunea unei femei care și-a dorit foarte mult să fie mireasă, mamă și soție. Așadar, pe repede înainte, să vă iluzionez că nu-mi place să mă întind: tot ce trebuia să aprofundez despre căsnicie s-a petrecut în săptămâna dinaintea nunții.

Prima și cea mai importantă: nu te mărita de dragul petrecerii și nu pune presiune pe o zi să rămână referință ca fiind cea mai cea. Nu te uita în urmă cât de frumoasă și tânără, slabă, fără pete pe față, fără părți lăsate… erai. D-aia nu trebuie să fie petrecerea petrecerilor. Încearcă să-ți oferi ocazii în care fii miez oricât de des, uneori chiar mai des decât o dată pe an, orice poate fi prilej de sărbătoare. Nu o să vin să zic de sărbătorit micile bucurii, go all the way ca românii: machiaj, coafură, rochie în care te simți bine chiar și când respiri și strânge oameni în jurul tău. Poți să le dai și de mâncare, dar asta te împlinește și sufletește. Dacă e cu dar, să fie primit!

Indiferent de credință, e bine să ai binecuvântarea părinților. O să se simtă, chiar dacă ai impresia că vei fi doar tu cu el. Nu există dragoste atât de mare care să fie împlinită în alte condiții, o să observi încordarea, dinții strânși de politețe și tot ce sperai că o să meargă firesc, devine super ciudat. Plus că deocamdată sunteți toți străini și e chinuitor să explici unor străini de ce vrei ca tine. Unde mai pui că trebuie să și dansezi cu ei sau să vă pupați așa un pic transpirați, să îngădui vreun unchi chercelit sau puțin libidinos.

Citește semnele: dacă trebuie să schimbi restaurantul în săptămâna nunții, ăla e un semn. Dacă primești rochia cu o zi înainte și nu-ți place, e alt semn. Dacă prietenele tale au schimbat numere de telefon și nu ți-au organizat o petrecere de burlăcițe, regândește ce investești în prieteniile respective. Dacă te sună prieteni comuni care îți explică în mult prea multe cuvinte de ce nu pot să vină la nuntă, cu o zi, o oră sau chiar în timpul nunții… promite-ți ca din clipa aia să înveți să (le) spui nu.

Dacă chiar e nevoie de o nașă, să fie relaxată, să te răsfețe și să dea cu banul pe ce contează: un tort acoperit de bezea roz și niște buchete superbe – ajută dacă e sora ta. 😛

Nu am scris nimic despre mire pentru că noi ne-am căsătorit pentru că sunt o fire impetuoasă și mi-am dorit petrecerea mai mult decât el. Dacă aveam bani acum 20 de ani, nu făceam o nuntă cu dar, poate nici nu țineam să fie la biserică, ci pe o plajă. Noi nu avem jurăminte, dar poate alea din inima mea le-am ținut până azi. În afară de toate rolurile alea, eu ca alte muuuulte femei care vor să fie mirese, mi-am dorit să fiu iubită. Toate deciziile luate în săptămâna aia din 2005 și toate care au venit apoi, au fost în acest scop. Că azi mi-ar fi plăcut… nici nu are importanță ce mi-ar fi plăcut, pentru că primordial este să înțelegem că nu merită să ne dăm cu curu’ de pământ că el nu mi-a dat, că a uitat, că putea să… Ăsta e singurul regret, că a durat atât de mult să învăț că nu e recomandat să-ți pui fericirea în grija altcuiva. Am crezut multă vreme că sunt greu de iubit, când responsabilitatea de a fi garantul fericii celuilalt e pur și simplu copleșitoare. Și pentru că m-am simțit destul de rău zilele astea, aproape nici nu mă puteam organiza să scriu. Dar în spiritul acestei postări, nu vreau să ratez ocazia unei validări pe fb sau a unei petreceri. Ce așteptări am de la el, în ciuda faptului că vede că nu sunt în forma cea mai bună: să mă oblige să chemăm câțiva prieteni să mâncăm sarmale împreună și să bem un frizzante. Să îmi spună că nu e exagerat să port o coroniță din lavandă cu ocazia acestei petreceri, nici că e de prost gust să decorăm locul petrecerii cu ghirlande de hârtie creponată. Refrenul de la Voltaj nu-mi mai trezește emoții, nu vreau să mă întorc în timp ca să aflu că n-aș fi schimbat nimic pentru că așa era atunci, grijile sunt firești doar că le zice responsabilități și banii ajută: nu aduc fericirea, dar o întrețin.

Acum 20, acum 10 și acum 3 săptămâni: