“Irina, ţie de ce nu-ţi plac trenurile?” mă întreabă băieţelul meu. “Păi trenurile sunt pentru băieţii care vor să se facă mecanici de tren, ca tine.” zic. “Tu ce vrei să te faci când te faci mare?” Mă uit în jur să vad dacă mă aude cineva, cu intenţia să zic că nu ştiu. Nu apuc să zic nimic, că vine următoarea întrebare, “Bucătăreasă?”. Şi da, era o vreme când mă gândeam ce frumos ar fi să te trezeşti înainte tuturor, să frămânţi o pâine, faci un ceai de mentă cu mușețel şi îi aştepţi să iasă din dormitoare în miros de pâine caldă.

Şi mă întreb când ne-am gândit ultima dată la scopul nostru, ca femei, mame, soţii şi dacă el se intersectează pe undeva cu ce ne doream când eram mici. Circulă pe fb chestia aia cu dacă educi o femeie, educi un popor (mă rog, pe acolo). Doar mie mi se pare cam grea povara acestor aşteptări?

Când ne-am oprit să reflectăm la bigger, better, more şi niciodată enough? Încearcă soră-mea să-mi explice, folosind o analogie cu prăjituri, că la ea cam aşa sunt toate: “Imaginează-ţi o prăjitură sofisticată, cu tot felul de decoraţiuni, pe care încerci să o introduci într-o cutie pătrată, cam asta a făcut patriarhatul din complexitatea feminină.” Şi ce le-am arătat noi în ultimii ani! Ce reci, calculate şi eficiente am devenit!

Şi apoi aud că nu avem repere! Cum nu! O avem pe mamaie care s-a chinuit (da, s-a chinuit) să ţină copiii în facultate. Şi mama care s-a chinuit să ajungă CFO şi ale cărei relaţii te-au ajutat să ajungi într-o multinaţională. Şi tu ce faci, zburzi prin viaţă? Nu auzi că trebuie să lupţi?! Eu mă arunc tot timpul la teste de performanţă, vreau să dovedesc că sunt deşteaptă, să fiu recunoscută oficial, înjur ca un birjar şi nu vreau nicio clipă să mi se deschidă uşile. Nu mersi, pot şi singură! Apoi seara plâng pe ascuns, de parcă e ruşinos că am simţit, că am fost girly şi îmi promit că nu o să se mai întâmple.

Nu ştiu de ce mă miră că bărbaţii mai degrabă ar arunca în noi cu trandafirii luaţi la supra-preţ de 8 martie. Ei înţeleg faptul că suntem egali şi nu ne contestă rolul în societate. Dar urăsc cu patimă faptul că îi facem să pună la îndoială propriul rol.

Aşa că da, m-aş face bucătăreasă când o să fiu mare, pentru că mâncarea îi face pe oameni fericiţi!

Închei în vorbele marelui poet, Justin Timberlake:

” – Gentlemen, good night!

– Ladies, good morning!” sau era invers?!