Amintiri culinare II

http://www.dreamstime.com/stock-photography-roasted-pumpkin-spice-image25115262

Am avut aşa un sentiment cum că mamaie a prins bine la public. Am citit această postare a Oanei Moraru şi mi-a plăcut foarte mult felul în care a structurat-o. Adică evoluţia femeii din România, oarecum haotică şi neasumată. Cum noi, femeile de azi, suntem suma credinţelor bunicilor şi mamelor noastre, ca un fel de Matrioşka căreia nu vrea nimeni să-i ajungă la miez. Am tot primit sfaturi legate de subiectele de abordat pe blog, că ar fi bine să fie mesaje mai actuale. Mie mi se pare mai autentic şi mai sincer să începem în trecut. Că tot ce nu a fost vindecat atunci, poate fi abordat mai matur acum.

Eu nu vreau să idealizez copilăria mea la ţară, dar pare că uneori de acolo îmi trag energia, că oricât aş fugi, mă urmăreşte. Toamna e anotimpul meu preferat, deşi tot într-o toamnă am pierdut-o pe mamaie. Se fac în curând şase ani. Şi cu ocazia acestei triste aniversări, mă gândesc să fac ceva bun în amintirea ei. Specialitatea mea era totdeauna cafeaua. După masă, îmi făcea un semn discret cu capul. Asta însemna să merg să fac o cafea bună. Era bună pentru că puneam suficientă cafea, ceea ce ea nu prea obişnuia. Acum îşi permitea şi cafea şi altele, dar păstrase obiceiurile vechi, din vremea comunismului. Şi tot din aceste raţiuni, plus altele religioase, carnea se gătea numai în weekend. Era vorba de o găină din ograda proprie din care făcea ciorbă şi la felul doi. Dar azi o să povestesc doar despre feluri vegetariene. Preferata ei de departe era varza călită. În grădina ei punea varză doar după ce se epuizaseră celelalte culturi, adică toamna. Dar varza călită o gătea vara. Era şi asta un fel de aroganţă, în sensul că trebuia să o cumpere. Erau oameni din alte sate care vindeau varză, treceau cu o căruţă pe drum strigându-şi marfa. Varza o curăţa de frunzele mai urâte, o spăla şi apoi o toca la cuţit. Curăţa şi câteva cepe, le toca şi apoi le călea în tuciul negru care era diferit de tuciul de mămăligă. Când ceapa prindea luciu, adăuga şi varza tocată. Lăsa totul să fiarbă, dar nu ştiam niciodată cât. Când considera ea că e aproape făcută adăuga felii de roşii, şi mărar. Punea şi un strop de sare, şi cam asta era. Mie mâncarea asta nu-mi plăcea, nu-mi place nici acum. Mi se părea că e o zeamă lungă, şi chiar o consuma cu lingura. Cu mămăligă şi un ardei iute proaspăt din grădină. Dar ea se bucura de fiecare îmbucătură. Ştia să facă mâncăruri complexe, dar i se lumina faţa când punea varza asta în farfurie. Şi tot o mâncare de vară, vegetariană erau tecile prăjite. Adică teci de fasole, fierte al dente în apă cu puţină sare, şi apoi prăjite în ulei. La final se adăuga mărar proaspăt şi se serveau cu mujdei de usturoi. Serveam usturoiul separat ca tecile să rămână crocante. Vara se mânca întotdeauna în curte sub nuc. Mesele astea mi se păreau aşa ca un soi de recunoştinţă faţă de natura care ni le punea la dispoziţie. Mamaie se descurca să încropească mese variate doar cu ingrediente din grădina proprie. Cum pentru desert rămânea rareori timp, trebuia să mă mulţumesc cu un fruct. Parcă o şi văd cum ieşea dimineaţa din casă, puţin după răsărit în zilele de vară, şi îşi lua micul dejun de fructe pe stomacul gol. Fără s-o fi învăţat nimeni că fructele se mănâncă pe stomacul gol.

Şi cum se apropia iarna, punea deoparte dovlecii plăcintari. Până uitam de ei. Şi apoi, spre Sf. Nicolae, când ajungeai la ea, dădeai buzna în casă: „Săru’ – mâna, mamaie!”, şi te învăluia mirosul. Miros de dovleac copt, desertul naturii în mijlocul iernii.

Eu mă tot întorc la trecut pentru că simt că tot acolo suntem, ca popor. Suntem sărăci, oricum am da-o. Pe mamaie nu poţi să o ascunzi, fie că ne reprezintă prin sate unde umblă prinţi din Anglia, fie că e parte din tine. Şi de ce ai face-o?!

Cu acest articol m-am alăturat campaniei Fii Activ cu Doppelherz® aktiv Pentru Vegetarieni.

sursa poza

Reclame

4 gânduri despre “Amintiri culinare II

  1. Nimic nu este mai gustos decat ciorba de rosii cu mamaliguta! Iti mentionez ca am tinut toate posturile pana la 14 ani. Inclusiv zilele din saptamina.
    Dupa 14 ani, cand am devenit citadina complet, am dezvoltat gastrita :)…
    Dar imi este ffff dor de mamaia…foarte dor!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s