Blogger

Mă gândeam zilele trecute la compunerile alea penibile pe care le făceam în şcoala generală: cum mi-am petrecut vacanţa, iarna, vara, primăvara, etc. Sau la liceu comentariile pe care erai obligat să le reproduci întocmai, de parcă nu erai şi tu în stare să ai o părere despre o poezie. Sigur că erai în stare, doar că nu era bine primită. Eu cred că de-aia, generaţia celor ca mine şi câţiva mai tineri, a suferit că nu s-a exprimat suficient de liber. Şi acum avem ocazia să emitem tot felul de păreri, şi cred că asta ne dă o oarecare impresie de libertate.

Eu uneori visez că sunt în faţa unui pluton de execuţie, şi cumva eu nu sunt împuşcată, dar cad sub alte corpuri. Şi apoi trebuie să stau nemişcată, să nu-şi dea nimeni seama că eu încă trăiesc. Îmi pare rău dacă sună puţin morbid, dar aşa stă treaba şi cu blogging-ul. Sunt oameni care refuză să stea liniştiţi, chiar dacă asta le va afecta uneori viaţa. Simţi că ai ceva de spus şi o spui. Nu e vorba că nu-ţi pasă ce efect va avea, ci doar iluzia că nu complaci într-o situaţie, că te revolţi. Că blogging-ul e refugiul, e tot ce nu ai putut să devii în viaţa reală.

http://www.dreamstime.com/stock-images-free-text-string-conceptual-image-image41549434

© Palto | Dreamstime.com

Am primit multe complimente de-a lungul vieţii, unele ştii că sunt forţate, altele linguşitoare şi mai rămân câteva care chiar sunt pe bune. Dar dacă îmi spune cineva că îi place cum scriu, ştiu că nu are niciun interes. Că de acum juma de an decând mi-am făcut blog am auzit sfaturi din cele mai diverse, e iar un adevăr. Şi nici nu ştiu ce o să fac în continuare, şi îmi pare rău că nu-ţi poţi trece asta în CV, că pare că e o joacă, dar eu mă simt mai vie ca oricând. E exerciţiul meu de libertate!

Şi dacă vrei să afli cum se simte libertatea pentru mine:

Pune în căşti The Prodigy cu melodia Mindfields, la volum ridicat.

Închide ochii, şi lasă muzica să se plimbe în corpul tău, din cap, în piept şi apoi în stomac.

“I walk through mindfields, yeah!”

Apoi gândeşte-te cum arată Keith Flint, cu capul puţin aplecat într-o parte, bâţâindu-se pe un picior:

– Ce zici că eşti tu?

– Sunt blogger! urli, în timp ce deschizi ochii şi degetele îţi atacă tastatura şi o nouă pagină albă.

Şi vestea bună: nu te simţi niciodată singur. It’s good to be you!

7 Comments Add yours

  1. Nicoleta says:

    Carpe diem! Fara alt stres! Live like tomorrow doesn’t exist!

    Liked by 1 person

    1. Irina says:

      Dar maine ma vad cu tine…:)

      Like

      1. Nicoleta says:

        tocmai de aceea! 1234, 1234 drink! Let’s redefine freedom!

        Like

  2. nicolet says:

    as adauga ceva insa este spatiu public si zic sa nu ma fac de ras :):):)!

    Like

  3. ioana says:

    :)))) ma binedispui de fiecare data….cum faci oare :*

    Like

  4. Madi says:

    I like when you are you, Irinuk! (App aceleasi vis il am si eu uneori.) :*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s