Citeam zilele trecute o postare de la Cristi, despre poveştile spuse în taxi de către şoferii acestora. Şi comenta cineva că o să scoată o carte cu şi despre taximetrişti. Eu am avut parte de tot felul de istorioare: că nu-i ajung banii de benzină să ajungă acasă, că merge greu taximetria, că merge cu GPL ca să mai reducă din costuri…Apoi erau poveştile despre familie: fată fără noroc în viaţă, mi-a povestit cariera fiicei din Băneasa la Lujerului, adică vreo 10 ani de viaţă. Pensionari care fac taximetrie că nu le ajunge pensia, pocăiţi, misogini. Eu care mă gândeam de zece ori dacă să iau taxiul, că nici eu nu prea îmi permit, şi apoi mi se rupea sufletul de mila lor.

Sâmbătă am avut parte de o experienţă plăcută, însă. Un taximetrist tânăr, care era şi relativ nou în meseria asta. Ne-a zis că e absolvent al Facultăţii de Instalaţii (la stat), dar a ales meseria asta pentru că îi permite să-şi facă programul cum vrea el. Că se descurcă bine, şi aplicaţia îl ajută mult, şi la comenzi şi pentru a găsi adresele mai uşor. Şi că atunci când s-a apucat de taximetrie, i-a zis toată lumea că nu merge. Se pare că merge şi că în acest domeniu, ca de altfel în orice industrie, pare că unii s-au născut prea târziu. Dar băiatul ăsta mi-a dat putere într-un fel, putere să cred că niciodată nu e prea târziu. Că tot am scris despre blog, şi mie mi-au zis mulţi că m-am trezit şi eu acum să-mi fac blog. Adevărul că asta e cea mai bună formlare, bine că m-am trezit. Că sunt 85.000 de bloguri în România, şi puţin peste 7 milioane de utilizatori activi de facebook. Dacă avem în vedere că facebook este cel mai popular canal de promovare, a brandurilor personale, şi a blog-urilor, cred că raportul nu arată deloc rău. Adică se poate! E loc pentru toţi!