Cine e shef la Masterchef?

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-master-chef-competitor-image27973989

Asta e întrebarea pe care mi-a adresat-o băieţelul meu aseară. Inevitabil urmăreşte şi el emisiunea cu noi, deşi nu are nicio vină. Oricum pune întrebări din cele mai interesante, cum ar fi: „Cum învaţă concurenţii să gătească dacă nu le arată nimeni?!”. Participă la numărătoarea inversă cu Fodor şi se bucură alături de concurenţi când primesc laude. Acum 2 sau 3 ani am fost şi eu la preselecţii, la primul sezon. Am gătit un pui cu şofran şi prune uscate, cu orez basmati, o reţetă persană. Nu am trecut de etapa preliminară, şi apoi mi-am dat seama că a fost mai bine aşa. Nu o să zic că strugurii sunt acri, pentru că la vremea respectivă m-am ofticat. Cel mai tare lucru legat de Masterchef mi se pare faptul că te duci acolo 6 săptămâni şi te ocupi doar de gătit, înveţi, apoi eşti testat. Cel mai elocvent exemplu de persoană care şi-a văzut de treabă şi a crezut în visul său, a fost Petru.

În emisiunea de aseară a ieşit din concurs Alexandra, preferata mea din această ediţie. Dacă aş fi fost şi eu în concurs, mi-ar fi plăcut să am atitudinea ei: s-a bucurat de experienţă pur şi simplu, şi atunci când ştia că şi-a atins limitele, s-a văzut învingătoare. Şi în ochii mei e învingătoare!

Ce m-a deranjat foarte tare, mai mult decât alte seri, a fost atitudinea Chef-ului Patrizia. Ştiu că s-a mai scris despre asta, dar e deranjant felul în care vorbeşte limba română. Apoi, a început să afişeze  preferinţe vădite pentru doi concurenţi, în timp ce Patriciei mai că nu i-a zis să tacă. E adevărat că sunt oameni cu experienţă culinară vastă, dar zic că puţină modestie nu a făcut rău nimănui. Şi la ea se observă cel mai uşor agresivitatea şi lipsa de toleranţă. E un concurs, cred că asta e clar pentru toată lumea, dar ce rost are să umileşti oamenii?! Am greşit, am plecat, e destul de simplu! Normal că îţi vine să plângi, mai ales dacă ţi-ai pus toate speranţele în acest concurs, dar repet, suntem oameni. Şi mă aşteptam ca o prezenţă feminină în juriu să echilibreze puţin lucrurile. Nu să arate că dacă afişezi duritatea şi disciplina unui bărbat ai şanse mai mari, ci că sensibilitatea şi creativitatea feminină îşi găsesc loc şi în bucătărie.

În afară de asta nu e deloc potrivit să tot ridicăm în slăvi bucătăria italiană, la un concurs de gătit din România. Nu există termen de comparaţie între cele două. Toată lumea pare să uite că înaintea comunismului în România se gătea după principii culinare franţuzeşti. Că în 50 de ani românii au uitat tot, au învăţat doar să supravieţuiască. Suntem cam prea dornici să îmbrăţisăm cultura altor popoare, uitând că bunicii noştri nu au crescut cu livada de măslini în curtea din spate. Cărţile lui Radu Anton Roman, munca lui de cercetare, sunt ca un balsam pentru sufletul de român. Cine e pasionat de gătit ar trebui să citească măcar „Intelectuali la cratiţă”. Nu suntem un popor ignorant, suntem doar săraci! Chef Hădean ştie şi face ceva în privinţa asta!

Cuvântul „halucinant” are ca sens figurat impresionant, grandios, uluitor. La fel se întâmplă şi cu fratele lui italian „allucinante”, adică are cam acelaşi înţeles, de unde deducem că Chef Patrizia îl foloseşte atunci când concurenţii o impresionează puternic…pozitiv! Părerea mea!

sursa poza: dreamstime.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s