Vreau să mă trezesc

Se pare că zilele astea sunt mai mult decât oricând fan Tudor Chirilă. Având în vedere că „valsul” de la nunta noastră a fost „Vama Veche”, e clar să sunt fan de mulţi ani. Mi-a venit în minte melodia asta, mai ales că am aflat că cel pe care îl antrena la Vocea României a ieşit învingător. Dar această postare nu e despre Tudor Chirilă, e despre mine.

Avem cu toţii tendinţa, şi eu nu mă îndepărtez prea mult de la acest trend, să ne scufundăm în amintiri din copilărie, mai ales în perioade de sărbători. Cu excepţia celor (puţini) care au impresia că îşi trăiesc visul, cariera de succes in the big city, un soi de sex and the city autohton. Că dacă sari într-un taxi încărcată cu sacoşe de firmă, ai impresia că trăieşti! Eu nu pot să fac asta, şi poate că şi sufăr puţin din această cauză şi poate că de asta am ales să scriu azi. Pentru că de cele mai multe ori pare că locul meu nu e nicăieri. Povestesc despre copilărie, şi uneori o fac să pară idilică, deşi nu era. E după cum îmi spunea o prietenă, nimeni nu vrea să audă lucruri deprimante. Da, am nostalgia unor vremuri, nu erau ideale, dar asta era tot ce aveam. Am citit ieri o postare pe Catchy, care cred că se petrece cam în aceeaşi perioadă despre care am scris eu, anii de liceu. Doar că e din altă perspectivă. Eu scriu despre trecut de frică să nu uit ceva, un detaliu, să nu-mi pierd identitatea. Dar dacă prezentul e atât de strălucitor de ce nu citesc nicăieri despre ce face o femeie de succes în dimineaţa de Crăciun. Cum se trezeşte ea în cearceafuri de bumbac egiptean, se învăluie într-un capoţel de mătase, se joacă leneş cu degetele de la picioare în covorul moale, se întinde cum face orice om. Apoi îşi trage pe ea nişte pantaloni de trening oribili, UGG-urile le ia fără şosete, şi o geacă oarecare din cuier, şi iese să plimbe bichon-ul.

Ştiu că exagerez, dar nu înţeleg de ce tot dăm like acelor postări care promovează întoarcerea la valorile tradiţionale, dacă nimeni nu crede asta. Că ţi-e dor de mamaie care îţi făcea cozonaci, de cafeaua de dimineaţa în bucătăria din casa părintească. Care casă părintească e într-un bloc comunist, un apartament de trei camere, unde în sufragerie regăseşti biblioteca cu aceleaşi cărţi şi colecţia de flori de mină. Că aia e şi va fi mereu sufragerie, nu living, nu dining.

Eu mâine mă trezesc în patul meu, într-un apartament închiriat dintr-un cartier bucureştean. Mă trezesc alături de familia mea, şi deja avem o rutină pentru zilele libere: stăm târziu în pat, bem lapte cu cacao şi mâncăm pâine prăjită cu unt. Apoi o să pregătim un brad micuţ, luat pe ultima sută de metri de la florăria din colţ. Şi mă gândeam să fac şi doi cozonaci, care chiar dacă nu o să iasă străluciţi, o să contribuie la atmosfera de sărbătoare: căldură, vanilie şi coajă de lămâie. Seara mergem la mama, care pregăteşte cele „cuvenite”. Sigur până la sfârşitul serii se vor isca discuţii pe  tema telecomenzii, educaţiei copiilor/nepoţilor, şi a faptului că noi copiii nu ştim ce vrem de la viaţă, că tânăra generaţie nu are repere, etc. Şi astea vor fi amintirile copilului meu!

Bună dimineaţa la Moş Ajun! 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre “Vreau să mă trezesc

  1. Doamne Irina! Scrii atat de frumos! Imi dau lacrimile! Recunosc ca te citesc cu bucurie si cu mare, foarte mare incantare. Esti minunata. In tot si in toate! Sa ai parte de Sarbatori Frumoase alaturi de familia ta minunata si multa sanatate. liniste si fericire. Pentru ca sunt cele mai importante!
    Te pup cu drag si te imbratisez tare!
    Miha (Dublin)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s