La fostul loc de muncă, la una din şedinţe, ne-a fost servită o lecţie despre angajatul ideal. Se pare că trebuie să fie cu zâmbetul pe buze (a se citi optimist), să îşi drămuiască timpii morţi (a se citi să alerge către xerox, wc), să fie proactiv (aici e fără explicaţii, interpretare la liber), să ofere feedback (dar să nu fie nemulţumit), să-şi dorească să se dezvolte profesional, dar să fie modest (exact, aţi înţeles, nu cere bani), oferă o cafea şefului fără să fie linguşitor.

Am aplicat zilele astea la un job. Nu contează compania, nici jobul în sine. Dar job description-ul şi beneficiile păreau de vis. Mi-au respins aplicaţia pe motive de nepotrivire de profil, şi mi-au transmis să citesc un articol. Articolul e aici. Eu le respect părerea, dar articolul m-a pus pe gânduri.

“Meaning, like love, is a consequence. Not a destination. It is the sentiment we experience, usually in passing, when we’re engaged with activities, people, or purposes that keep us busy and make us feel alive. It is not the big warm light at the end of the tunnel. It is the tiny LED that signals “life is ON.””

Gen: Un job nou nu e salvarea, nu e căldurica, nu e cu floricele şi inimioare. Cică adulţii abordează cu maturitate dragostea/implicarea într-o nouă relaţie, dar când vine vorba de căutarea unui job, tot la Făt-Frumos visează. Am trecut şi eu prin diverse căutări: active, pasive, agresive. Nu am nici cea mai vagă idee ce înseamnă aceşti termeni, HR wise.

Dar căutare activă înseamnă în cazul meu: Vreau să scap naibii de aici! Căutare pasivă: Aplic la toate aberaţiile de pe ejobs, nimeni nu vizualizează CV-ul oricum! E testat! Agresiv are două variante:

1. Îmi place de voi şi am impresia că locul meu e la voi în companie. Asta presupune nişte minciunele nevinovate: modificat numele departamentul ca să se potrivească cerinţelor (de exemplu am lucrat la departamentul Contabilitate-Vânzări-Venituri, aşa că aveam de unde alege).

2. Îmi place de voi şi vreau să vă placă de mine! Asta e varianta îmbunătăţită, zic eu. Nu implică minţit, dar în scrisoarea de intenţie pare că sufăr de tulburări de personalitate.

Cred că relaţiile menite să dureze (de iubire şi nu numai), încep firesc, fără alterări semnificative de personalitate. Că un el, dacă e alesul, o să-şi dea seama că genele sunt false încă de la prima întâlnire. La fel şi angajatorul. De multe ori, din păcate, un angajator nu se oboseşte să treacă de CV. Care CV trebuie întocmit în formă standard. Aşa că pentru noul an mi-am propus să-mi schimb locul de muncă. Să fie o schimbare dramatică…în bine! Şi dacă tot m-am hotărât să abordez situaţia cât se poate de serios, voi redacta un CV în rom-engleză, apoi îl printez pe hârtie parfumată roz şi îl voi transmite prin Poşta Română.

  It’s ON!

sursa pozei