Nu am putut rezista tentaţiei de a arunca două vorbe despre 50 Shades of Grey. La fel cum nu am rezistat tentaţiei de a merge la film fără să citesc cartea. Eu am ales să merg la Plaza vineri, 13 februarie, la prânz, când a fost aproape uman de mers la cinema. Ce să zic, nu e film de Oscar. Şi nu înţeleg de ce e aşa mare supărare. Am citit cam tot ce au scris bloggerii din România şi nu numai, pe această temă. Unele postări au fost chiar amuzante, recunosc. Dar ce mă frământă cu adevărat e îndârjirea. Ok, am stabilit că e un film slăbuţ. Şi ce?! Nici Johnny Depp nu şi-a cerut scuze pentru “The tourist”! Ce e mai grav e că nimeni nu îşi asumă. Am citit primele 70 de pagini din carte (L.E. – am citit între timp și versiunea lui în engleză și mi-a plăcut mai mult), o traducere jalnică în română, dar uneori nici traducătorii nu au ce face. E o carte slăbuţă şi filmul a urmat îndeaproape litera cărţii. Dar noi nu mai gândim cu mintea noastră? Adică merg la film că îmi zice IMDB? Merg unde vreau eu. Şi eu am vrut să văd acest film. Nu se sesizează nimeni că prin toate review-urile de pe bloguri femeile sunt numite găini, cabaline şi mai ştiu eu ce alte epitete deloc flatante. Că la acest film merg multe femei grăsuţe (care au citit şi cartea) şi greutatea lor justifică faptul că citesc şi nu au iubit. Merg bărbaţi forţati de consoartă. Eu am mers de Valentine’s Day la Django Unchained şi chestia asta nu m-a distrus psihic.

Ce s-a întâmplat cu asemănarea dintre viaţă şi o cutie de bomboane? Aşa e şi la film sau cu o carte nouă, nu ştii peste ce o să dai. E pur şi simplu o experienţă într-o mare de experienţe. Eu ştiu sigur filme de care nu a auzit nimeni, dar mie îmi plac. Şi am curaj să spun asta cu voce tare, chiar dacă par o ciudată care memorează replici din filme necunoscute. Am auzit că s-au sesizat feministele, că reiese din film cum că ea se lasă bătută ca să-l salveze pe el. Ne-am transformat în salvatoarele bărbaţilor… Dar asta nu înseamnă că după ce îl salvez nu aştept să mă salveze şi el. Toată viaţa să ne jucăm de-a salvatul! Cu ce diferă 50 Shades de orice altă poveste nemuritoare?! Vrei să cumperi povestea, nu vrei să-ţi aminteşti că ţi-ai luat o zi liberă de la un job care nu te mulţumeşte, eşti la mall într-o zi de vineri după ce ai lăsat copilul la grădiniţă şi experimentezi libertatea cu el. Un el care nu are nevoie de un film să-şi dea seama că te-ar altoi din când în când. E drept că şi invers e adevărat. Doar că nu mergem până la capăt cu ideea că suntem oameni normali.  Dumnezeu ştie ce-o fi normalitatea asta!

Aşa că, hai să revenim cu picioarele pe pământ, în realitate nimic din toate astea nu există. Atâţia ani de emancipare vor fi distruşi de un film! Nu suntem suficient de mature cât să recunoaştem că vrem în secret să-l salvăm, aşa cum sperăm să fim nişte prinţese în incognito pe acest tărâm. Cică fetele rele merg unde vor ele şi inteligenţa, dacă o ai se vede, la fel ca erecția.

Închei cu un citat menit să încurajeze cât mai multe femei să citească această carte:

“So why did I read it? I read it because, as a man with decades of experience in the field of not knowing what the hell women are thinking, I was hoping this book would give me some answers. Because a lot of women LOVED this book. And they didn’t just read it; they responded to it by developing erotic feelings—feelings so powerful that in some cases they wanted to have sex with their own husbands.” (sursa)