Am mai scris despre şcoala de improvizaţie, şi între timp am câştigat un loc la un seminar. Cum îmi stă în obicei să renunţ în ultima clipă, am fost puţin tentată să sun să spun că nu ajung. Nu ştiu cum se face, cred că e ceva în zona bad karma, ieri aveam pe nas o super bubă. Cum nu sunt extrem de încântată de look-ul meu într-o zi obişnuită, mă şi vedeam la seminarul de improvizaţie încercând să ies în poze numai cu latura fără bubă. Oricum nu ai cum să te pregăteşti, pentru că nu prea ştii ce te aşteaptă. Pentru mine a fost o experienţă din zona epiphany. Mi-am dat seama de ce pic toate interviurile pentru job. Sunt pur şi simplu blocată când vine vorba de joc, flexibilitatea nu e a doua mea natură, nici nu cred că a auzit de mine.

Primul exerciţiu: să facem cunoştinţă! Spuneţi numele şi un atribut care vă caracterizează care să înceapă cu aceeaşi literă ca şi numele. Buuuun! Uşor! Mihaela, instructorul nostru, zice minunată. Apoi ceilalţi, fiecare cu ce i-a venit în minte. Vine şi rândul meu, eu zic numele, aleg ceva în engleză şi e ca şi cum aş fi zis “Maro”. Am auzit cerinţa, dar nu am ascultat! Continuăm în aceeşi manieră, mă mai destind şi eu, dar mintea continuă să domine joaca. În fine, exerciţiile au fost interactive, unele presupuneau un fel de lucru în echipă, ceva care să ilustreze că suntem toţi în acelaşi joc. Eu mă tot laud că sunt independentă, autonomă, dar să constat că vreau să fiu originală cu orice preţ, e prea de tot. Eu alesesem atributul pentru mine “wise-ass”, care începe clar cu I. Şi da, fac pe deşteapta majoritatea timpului, nu prea ascult ce zic ceilalţi că am impresia că intuiesc ce vor să zică. Şi mă simt bine scriind pe blog de social media, când eu am social skills din părţi.

În drumul spre casă, în troleu, simţeam că mă doare tot corpul de la încercările la care fusese supus. Asta nu înseamnă că seminarul te solicită fizic. E  doar faptul că am fost scoasă forţat de pe pilot automat. Eu funcţionez bine-mersi aşa, fără să fiu prezentă în propria viaţă. Aveam nevoie să fiu trezită din latenţă şi seminarul a făcut asta. Că nu a reuşit să-mi scoată băţul din…mă rog, cred că mai am nevoie de câteva şedinţe.

Îl recomand cu căldură oricui simte că suntem prea implicaţi în matrice/corporaţie sau orice ne împiedică să ajungem la ceea ce visam când eram copii. La impro-fun e vorba de joacă, destindere şi am auzit că unii şi-au descoperit vocaţia aici.

Las o poză cu participanţii la seminarul de ieri şi o replică din Matrix:

“Morpheus: You have the look of a man who accepts what he sees because he expects to wake up. Ironically, that’s not far from the truth.”