Am tot ezitat dacă să scriu ceva dedicat mamelor (din lumea întreagă) în săptămâna dedicată femeilor. Mi-am dat seama că foarte recent am avut o discuţie cu mama referitor la faptul că blogul meu personal, e puţin cam personal. Mama e cea mai consecventă comentatoare a blogului, aproape singura. 🙂  Dar asta înseamnă că nu-mi ratează nicio postare, ceea ce e bine. Ce voiam să scriu despre mame în general, este că vor fi mereu sistemul nostru de referinţă, fie că ne place sau nu. Sunt tot timpul mai solicitante cu fiicele lor, despre care cer să ştie totul, mereu. E foarte greu să te ridici la aşteptările mamei, pentru că ea te pregăteşte pentru viaţă din prisma ei. Vrea să nu-ţi mai complici existenţa cu aceleaşi lecţii pe care ea deja le-a învăţat. Ce am învăţat eu de la mama:

– să învăţ mereu,

– să fiu pe picioarele mele,

– să nu mă las păcălită,

– să nu accept “nu” ca răspuns, să încerc şi fereastra dacă am fost dată afară pe uşă,

– să cercetez pe cont propriu, să nu cred pe nimeni pe cuvânt.

Poate sunt mai multe, dar eu nu vreau să mă gândesc la toate, risc să nu mai pot fi spontană. Apreciez tot ce am primit de la ea, chiar dacă probabil i se va părea prea personal să spun asta pe blog. Chiar şi când nu sunt de acord cu ea, văd în mine aceleaşi trăsături, încăpăţânarea, de exemplu şi încerc să mă bucur de moştenirea mea genetică.

Ce nu m-a învăţat şi a trebuit să aflu singură, e faptul că uneori e bine să ai alături pe cineva. Că nu e atât de rău să împarţi totul la doi, să arăţi semne de slăbiciune, să te alinţi. Că a fi femeie înseamnă că uneori e ok să fii decorativă, împrăştiată, puţin cu capul în nori.

Aşa că în spiritul sărbătoririi femeilor, vă invit să vă faceţi un potret la Foto Union. Mai multe detalii pe blogul lor. Eu vreau să-mi adun curajul să mă privesc în ochi, poate pentru prima dată.

“I do not wish women to have power over men; but over themselves.” (Mary Shelley)