Am văzut provocarea asta pe blogalinitiative, și nu m-am putut abține să nu zic două  vorbe. Întâi să prezint starea de spirit:

– am fost să depunem actele pentru pașaportul copilului, în locul special amenajat din sectorul 6;

– am văzut cum un copil speculează orice fisură a sistemului tău nervos,

– am citit articolul ăsta pe anticarton.ro.

Îmi place cum scrie Oana Moraru, dar recunosc că am citit pe diagonală. Cred că la un moment dat m-am regăsit în personajul descris de ea. Un copil care vrea să facă pe plac adulților, un tocilar fricos, un adult relativ anti-social. De-a lungul timpului mi-am făcut tot felul de scheme care să îmi permită să interacționez normal cu cei din jur. Dar prefer să lucrez singură, să-mi ocup mintea cu tot felul de informații, fără să mă întreb vreodată dacă  îmi sunt necesare. Poate vreodată va fi nevoie să dovedesc ceva, cuiva, să câștig vreo încăierare intelectuală. Încăierare care mă va lăsa cu nervii întinși, cu concluzia certă că singura evadare posibilă e aia din imaginație, și că în continuare nu merită să cobori din astral pentru a socializa cu semenii. Dacă tot e vreme de examene naționale, mi-am amintit că la BAC la română oral, mi-a picat o poezie de Eminescu. Eu îl iubesc pe Eminescu, și mă minunez și acum de înțelesurile ascunse din poeziile lui. Cum stăteam eu și notam pe ciornă câteva idei, se apropie de mine supraveghetorul din sală și zice: “Nu prea te-ai pregătit, nu?”. Cu mintea mea de acum, stau și analizez, cum poți să-i spui asta unui adolescent înainte de un examen?!

Și mă gândeam la provocarea asta cu șefia Parlamentului European. Eu nu pot să judec asta decât din prisma mea de româncă. Dacă aș conduce Parlamentul European aș vrea să încurajez exersarea libertății în toate formele ei. Mi-am adus aminte de incidentul de la BAC, pentru că mie mi-a zdruncinat rău de tot încrederea în mine. Nu am învățat de nicăieri să-mi găsesc centrul în interior. Mi-a plăcut mult de învățătoarea mea, și de profa de română din clasa a 8-a. Erau ființe blânde, neadaptate, care veneau de multe ori plânse de la cancelarie. Nu se potriveau profilului pentru că încercau să ne învețe să colorăm în afara conturului. Din păcate a fost prea puțin. Am învățat de mici că nu e bine să te exprimi liber, așa că nu ar fi trebuit să fie un șoc că pe idei formulate de capul meu, am luat nota 7 la română.

Un copil care înțelege că poate să fie orice, dar e OK să aleagă să fie ce vrea el, va fi un adult liber. Un adult care poate să se joace fără să-i fie teamă că se face de râs, un adult care poate să plângă atunci când îl doare. Că nu e rușinos să-ți arăți emoțiile, nu devii cârpa nimănui dacă îți pasă. Libertatea se cultivă și nu știu dacă poți să înveți un copil ceva ce îți cu totul străin.

Dacă vă simțiți dezinvolți în fața camerei, puteți încărca un video în care povestiți cum ar fi dacă ar fi pe: http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/tribuna_europei.html. Mie îmi place să exersez libertatea de exprimare cu plasă de siguranță. E singura pe care am cunoscut-o!

Și la final, versuri dintr-o vară de acum 20 de ani:

“If I ruled the world,

I’d free all my sons…”