Ca mine. Nu ca ea.

Ieri ajung acasă pe la ora 19, după o vizită scurtă în Mega împreună cu copilu’. Pun în cămară cele aproximativ 20 de borcane cu murături pregătite în weekend. Pornesc televizorul ca “sunet de fundal”, și constat cu surpriză că telekom nu mi l-a închis pentru nerespectarea angajamentului solemn față de un amărât de la call-center-ul lor. Pun la spălat, strâng haine, pun de un ceai de plante. Pregătesc pachețelul pentru fiecare, că mâine la șase nu cred că sunt în stare. Ceva simplu, pentru de dimineață: un sandviș cu mușchi file, singurul mușchi care nu are nevoie să fie împachetat în sugativă. Nimic nou!

Mă gândesc că ar fi de dorit să ne culcăm mai devreme, copilu a fost răcit, mergem mâine la grădi…în fine. Intru în baie, dau jos basmaua de pe creier și rămân în contemplare. Oglinda din baie a fost menită pentru oglindirea unui Adonis, și din păcate face tot ce știe ea mai bine: reflectă! Mă uit la cele câteva fire de păr alb care se ambiționează să-mi iasă în frunte. M-aș vopsi cu henna, ceva gen copper, să fiu în ton cu anotimpul. Mă uit la corpul meu, corpul unei femei obișnuite care merge la serviciu fără să fie carieristă. Corpul unei femei care s-a măritat din dragoste cu highschool sweetheart. Corpul unei femei care e mamă! Mă trezesc din visare pentru că trebuie să eliberez baia în favoarea copilului. Avem o singură baie! Pun basmaua pe creier și ies! Amân cugetările pentru vreo 10 minute.

Când dau jos basmaua din nou mi-aduc aminte că și eu am gătit pentru omul meu. Am făcut omlete de toate felurile: omlete cu resturi din frigider, omlete reușite, omlete prea prăjite, omlete cu slănină, omlete fancy cu ciuperci și mărar proaspăt, omlete sățioase cu multe legume, omlete grele cu cartofi prăjiți. Am făcut omlete în studenție când eram singuri acasă la ai mei, am făcut omlete la gazda din Costinești, am făcut omlete pentru dimineți de duminică, am făcut omletă pentru doi și fac cu drag și pentru 3. Ceea ce nu am făcut niciodată pentru că mi se pare periculos și total neigienic este omletă în c*ru’ gol! Tata, care se știe că face cea mai bună omletă ever, m-a învățat că pentru o omletă bună e nevoie și de un strop de bun simț!

Și-am încălecat pe-o șa…și mi-am pus basmaua la loc!