Azi și numai azi, super ofertă la spălat creier!

Fusei la Robin Sharma. Recunosc că îmi doream să merg, mai ales că îi citisem cartea cu Ferrari-ul, din care nu îmi aduc aminte nimic. Dar nimic! Plec din Drumul Taberei la 7,30 în ideea să ajung în Pipera la 9. Evident că nu mi-a ieșit, mai mult, am reușit să supăr un domn care se ocupa de cafele. Cică nu are voie să-mi dea cafea decât la 11, că am întârziat. Altfel organizarea era ok dacă nu luai în seamă faptul că prânzul nu era pentru toată lumea. Adică eu mare fan personal empowering sau cum s-o numi asta, dau 300 E și la ora 13 tre’ să pornesc în căutarea mesei precum strămoșii omului. Din motive independente de voința mea, nu a fost nevoie să-mi fac griji pentru prânz. Dimineață am prins doar un vorbitor român căruia nu-i dăm numele, care avea niște glume din categoria “kindergarten style”. Și vine rândul lui Robin! Aplauze, sala freamătă, atmosferă vibrantă!

Începe să povestească despre un om de serviciu pe care l-a întâlnit la toaleta din aeroportul Johannesburg. Înainte de toate țin să menționez că această conferință avea ca temă generală leadership-ul, iar a lui Sharma era Lead without a title. Cert este că a ținut neapărat să ne arate un filmuleț din toaleta bărbaților din aeroportul sud-african. Aici cred că a început greșit demonstrația. Ce dorea să ne transmită era că ne ascundem în spatele unei denumiri pompoase când de fapt avem puterea de a conduce și fără titlu dacă punem pasiune în ceea ce facem. Eu în dimineața asta m-am dus la femeia care ne face curățenie la birou și i-am povestit asta. Pentru că eu chiar o apreciez pentru ceea ce face și pentru că ne salutăm zilnic. Nu mă prefac că munca ei nu contează, îi ofer un zâmbet când pot, îi mulțumesc când dă cu aspiratorul. Dar nici să mă bați nu găsesc sensul satisfacției lucrului bine făcut când speli toalete. Unde e bucuria, unde e entuziasmul? Așa că Robin 1 pentru atmosfera creată și 0 pentru argumente.

În continuare face o analiză în paralel despre cum acționează un leader și o victimă în anumite circumstanțe. O să pun și eu o poză, dar nu se înțelege mare lucru. Ce am văzut eu în ora jumate petrecută acolo:

• oameni care nu aveau nicio legătură cu ce se discuta,
• oameni care au sunat la muncă în pauză (gen lideri) să nu cumva să rateze momentul de a verifica subalternii (gen ăia care își trag motivația din interior),
• am văzut oameni care aproape se fereau de tine (ne-a rugat să batem un high five),
• am văzut oameni care nu interacționau, eu am aruncat vreo 3 glume (my style) rămase fără ecou,
• am văzut tristețe și exclusivism,
• am văzut oameni care mâncau în sală că aveau pachet silver, fără prânz.

Concluzia: Nu e pentru noi! Nu e pentru România!

Ce mi-a plăcut și se poate să fie trecut prin filtru personal: E bine să-ți frică pentru că atunci înseamnă că te provoci să-ți depășești condiția. Eu cu asta am rezonat pentru că mi-e frică în fiecare zi! 😉