Despre socializare în vremuri tulburi

Am citit acum vreo 3 săptămâni la Cristi China pe blog cum că facebook va cunoaște un declin peste 2 ani. Postarea cuprindea și părerea unui psiholog referitor la modul în care vor reacționa utilizatorii. Ceea ce se zicea acolo (în mare), era că în urma dispariției rețelei de socializare vom experimenta cam aceleași etape ca după moartea cuiva. Tot ce se poate, nu pot să neg că face parte din viața noastră mai mult decât o persoană.

Mi-a plăcut mult cum s-au organizat oamenii și cum s-au răspândit veștile pe fb în ultima săptămână. Nu au fost mereu vești bune, dar măcar am găsit surse de informare pertinente. Weekendul trecut am mers cu copilul în Cișmigiu și am fost martora celor mai triste ședințe foto (de nuntă). Era chiar prima zi după incendiul din club și oamenii se simțeau prost că erau obligați să pară fericiți. Cel puțin mie așa mi-au părut! Apoi s-au spus vorbe grele și pe fb și au fost oameni care au acuzat display-ul de fericire în toate formele ei. Sunt oameni care aveau evenimente programate cu mult timp în urmă și care nu au putut să împărtășească nimănui bucuria lor. Marin Preda zicea în Moromeții: „Dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă îndurerează şi pe alţii, bucuria prea mare trebuie şi ea stăpânită, fiindcă poate fi rău înţeleasă.”. Mă uit la băiețelul meu care e pentru prima oară la grădiniță, o grădiniță de stat. A rezistat cu stoicism, deși e miorlăit de fel. Le răspunde celor care întreabă, că da, e bine, m-am obișnuit. În schimb vine acasă și se trezește spunând „Pârț, bășină…” și altele în zona asta. La început ne-am cam stresat pe tema asta, apoi ne-am dat seama că ăsta e mecanismul lui de compensare la scăunelul rușinii și schimbare. Adevărul că și mie mi-ar plăcea să arunc cu niște vorbe și apoi să pretind că am Tourette ca să evit consecințele. Dar sunt om mare și nu am voie! În plus, se presupune că ar trebui să fac față provocărilor de zi cu zi, gen să rămân sănătoasă psihic trăind în România. Evident că e imposibil și că fiecare își găsește propria portiță de evadare. Pentru mulți evadarea e în rețelele de socializare. Toate analizele de marketing arată că oamenii accesează fb în special în pauza de prânz, când stau la metrou sau în acele câteva minute care le permit să se deconecteze de la realitate. Și nu mi se pare corect să fie muștruluiți pentru asta. Suntem oricum o nație năpăstuită, nu e nevoie să ni se amintească că am îndrăznit să schițăm un zâmbet în momente nepotrivite, mai ales că găsim așa de rar motive să zâmbim.

M-am apucat să scriu postarea de azi cu gândul la zilele libere primite pentru decesul unei rude, conform contractului de muncă. E vorba de cinci zile! Cinci zile în care se presupune că ai timp să faci cele cuvenite creștinește, să jelești și să redevii profesionist. Sunt persoane care au Social Media în titulatura jobului și care trebuie să livreze ceva (în principiu cifre) ale campaniilor desfășurate prin intermediul fb. Nu ești mai bun dacă facebook e mecanismul tău de compensare, nici dacă ai scuza exercitării jobului. Suntem oameni și atât!

Închei tot cu un citat, de data asta din Victor Hugo: „Fericirea supremă în viaţă este convingerea că suntem iubiţi – iubiţi pentru ceea ce suntem, sau mai bine zis, în ciuda a ceea ce suntem.”

dreamstime_m_35287503

© Juliane Jacobs | Dreamstime.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s