Imaginea de ansamblu

Îmi aduc aminte că acum 7 ani am suferit cea mai grea pierdere din viața mea de până atunci, pe mămăița. Știam și atunci că unele lucruri sunt inevitabile, dar totuși nu eram pregătită să integrez în existența mea genul ăla de durere. Ca o contradicție de termeni, e foarte greu să integrezi un gol. Așa că am făcut ce am crezut de cuviință ca să merg mai departe. La început am gătit și am dat de pomană, așa cum ar fi vrut mamaie să fac. Gătitul era ca un fel de evadare.

De mai bine de un an, scrisul e noua evadare. Scriu despre copilăria petrecută la țară, despre felul în care m-au influențat experiențele de atunci, despre mirosul și gustul copilăriei și uneori scriu și despre ea. Pentru că scrisul nu dispare și pentru că am obosit să comemorez.

Ieri am fost la prima ediție „A touch of Innovation” organizat de Biz. Eu am văzut evenimentul ăsta ca o schimbare de decor, de mindset, o schimbare bine-venită. Nu au fost discursuri exaltate, nici povești lacrimogene. Au fost oameni modești cu o poveste de viață!

Inno

Nu am pretenția că sunt scriitor, sau că blogul meu influențează cumva viața celorlalți. Nu am pretenția că am inovat ceva! M-am născut și am trăit în România, ca mai toți vorbitorii de la conferință. Am făcut ceea ce se aștepta de la mine și am constatat că asta nu mă face fericită. Mi-am plâns de milă, am jelit și când nu a mai rămas nimic, m-am oprit. M-am oprit, am dat doi pași în spate și am încercat să văd imaginea de ansamblu. Atunci când nu mai faci ce crezi că se așteaptă de la tine, când scade intensitatea zgomotului exterior, s-ar putea să se amplifice ceea ce era latent în ființa ta. E siropos, știu! Dar asta a fost tema zilei de ieri: Când te oprești din ascultat toate motivele pentru care nu se poate, o să vezi soluția! Asta ne zice Cătălin Năstăsoiu care a dus la New York iubirea pentru țară, iubire concretizată într-un pixel. Sau Nicolai Tand cu o poveste de viață desprinsă din filme de Hollywood. Sau Iulian Angheluță fondator al Free Miorița, omu’ care aduce lumina la propriu. Niciunul din acești oameni nu a reinvetat roata, ci pur și simplu au identificat poziția care le permite să se pună în slujba semenilor. Cumva să rămână fideli pasiunii și pregătirii lor, dar să contribuie și la evoluția societății. Cel mai mult mi-a plăcut că din prezentările lor răzbătea mândria de a fi român, dragostea dulce-amăruie pentru România. Până și Joseph Hadad a fost nevoit să declare că toată inovația în bucătărie nu egalează gustul sarmalei autentice. Eu am ales să scriu azi despre ei, pentru că e reconfortant să știu că există!

Propun să pună fiecare semnele de punctuație adecvate în propoziția de mai sus, că eu cam abuzez de virgule. Să ne oprim și să vedem dacă am terminat de jelit, apoi să ne apucăm de treabă. Că am auzit că timpul nu prea are răbdare!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s