Și concluziile mele despre a 10-a ediție a BIZ Social Media Camp.

În primul rând, cu toate că risc să fiu dată afară din gașca de gagici vesele, eu cred că am fost cea mai câștigată pentru că am plecat sâmbătă seară. E adevărat că l-am ratat pe Moș Crăciun, dar am mers spre casă cu Cătălin Năstăsoiu. L-am mai menționat eu pe blog, dar ca să clarific: a lucrat în echipa care a lansat  prima televiziune comercială din România, respectiv PRO TV. Pentru că partea cu artistul identitar și dragostea de țară poate nu rezonează cu toată lumea.

Ce mi-a atins mie coarda sensibilă în această tabără a fost generation gap. Au venit mulți oameni noi, dar vreau să vorbesc despre reprezentatele sexului frumos. Pentru că eu m-am simțit (iar) bătrână și depășită de instrumentele de lucru. Needless to add că este perspectiva mea. De exemplu nu e parte din jobul meu să mă ocup de campanii pe facebook, și deși citesc tot ce prind, tot sunt lucruri pe care nu le știu. Asta mă frustrează maxim, deși judecând la rece, știu că există o conjunctură și că nu ar trebui să le iau personal. În fine, după ce mi-a trecut, m-am gândit că evident problema trebuie să fie la mine și la femeile din generația mea. Că nu ar trebui să mă deranjeze că există fete care nu știu ce caută la tabără și au impresia că e vreo chestie cool care trebuie bifată sau cel mult un team-building mai solicitant. Că dacă întrerupi vorbitorul pentru chestiuni de semantică, nu știi cine e BD… evident între noi se cască o prăpastie. Dacă trebuie să lucrăm împreună și tu emiți o părere (chiar documentată), dar nu contribui cu nimic altceva, din nou avem o problemă. E ca și cum am aruncat o hârtie pe jos pentru că știu că vine cineva să o ridice. E drept că acum multinaționalele și agențiile oferă salarii care cresc stima de sine și îți permit să locuiești singură de la o vârstă la care eu abia mă măritam. Ai impresia că viața îți datorează ceva și asta îți permite să ai o stare de nemulțumire permanentă. Eu am fost tocilară, lucru care s-a răsfrânt negativ și în viața profesională, în sensul că nu mă pot opri din învățat. De-aia tot mă duc la tabără și alte evenimente, apoi mă frustrez că tot nu știu suficient. Noroc că am alături femei care mă ajută să-mi rezolv aceste dileme existențiale. Cel mai elocvent exemplu e (din nou) Marta, care suplinește lipsa unui invitat muncind la o prezentare în timpul nopții. Tot ea a creat acest cadru unde se pot întâlni companii, bloggeri și agenții, cadru care se numește Social Media (snow/summer) Camp. Pentru mine, femeile ca Marta fac diferența dintre femei și fetițe!

Mi-am dat seama că așa cum zicea reclama aia antică: Dacă vrei, poți! Mi-am dat seama că e chiar normal să ți gâtuie vocea, poți să simți aprig, să vorbești cu patimă despre munca ta. Adevărul e că munca făcută cu pasiune vine acasă cu tine, nu te poți detașa. Așa că e bine să nici nu încerci să te detașezi. Am aproape 35 de ani și sper ca pasiunea mea să devină și un mod de viață. Și dacă nu, promit să dau vina numai pe mine! Ce am învățat la ediția asta de tabără? Am învățat că trecutul ne ajută să integrăm noul, că reperele cele mai valoroase sunt oamenii care le-au văzut pe toate (și au supraviețuit). Așa că îmi doresc să devin una din acele femei năprasnice!

Pentru că procesul meu creativ începe în baie și inițial se manifestă prin consumul a mulți metri cubi de apă, Cătălin a fost drăguț și a zis că e creație cu apă. O să mă strădui să fie măcar spriț, nu apă chioară! 🙂