Spune-mi cum te numești

În mintea mea nu e clar dacă mă pricep la Social Media, dar cert este că nu-mi place să fac urări de zilele de nume. Nu știu dacă asta contravine folosirii corecte a acestui instrument de comunicare, dar recunosc că nu-mi pasă. Cel de-al doilea prenume al meu este Ioana și pe mamaie o chema Ioana. De obicei în preajma acestei sărbători eram cu ea la țară din motive de vacanță de iarnă. Într-un an mamaie mi-a serbat ziua. Asta pentru că era iarnă bănuiesc, că ziua mea de naștere trecea deseori neobservată din cauza numeroaselor lucrări agricole. A chemat copiii de pe uliță, și printre altele ne-a servit și cu un strop de țuică fiartă (că deh, nu face rău!). Nu-mi aduc aminte dacă a făcut tort pentru că era vremea de cornulețe. Oricum îmi aduc aminte puține lucruri de după țuica-aperitiv pentru că m-am îmbătat. Asta nu ar fi fost nimic, dar mi s-a spus că mi-am dat afară musafirii. Le cer scuze în oficial, acum după 28 sau ceva de ani! Și știu că la momentul respectiv m-am bucurat de fiecare cadou în parte: săpunel, dres, deodorant Farmec, toate cumpărate de la magazinul sătesc.

Dar eu nu asta am vrut să zic! Am vrut să zic că eu mă tot chinui  să scriu de teamă să nu uit. Am citit de curând undeva că treaba asta cu rețelele de socializare ne împiedică să ne uităm cu adevărat la viața noastră, că suntem un soi de spectatori. Mie mi se pare că ne protejăm într-un fel. Că îndrepți telefonul/aparatul foto către lume și te detașezi, nu simți că ești parte din peisaj. Aici nu vorbesc de obsesie, de FOMO sau lipsa totală a socializării reale. Acum mi-aș dori să fi imortalizat momentele alea de acum nșpe ani! Chiar dacă unele evenimente mai recente sunt imortalizate pe role de film undeva, nu ai timp să cauți așa cum o faci în back-up automat de luna trecută.  Asta nu înseamnă nici că acum e bine și atunci era rău. Nimeni nu se stresa că mamaie a servit  țuică unor copii sau că nu i se zicea co-sleeping faptului că dormeam toți în camera cu sobă.

Dar tot nu asta am vrut să zic! 🙂 Chiar dacă nu are legătură cu reîncarnarea sau cu faptul că numele ne poate influența caracterul, tot cred în ceva. Cred că oamenii pe care i-am iubit rămân parte din sufletul nostru și de ei ne leagă niște lucruri mult mai profunde decât orice poate fi pus pe hârtie sau în Cloud. Eu sunt Ioana, așa cum și ea era Ioana în buletin și Jana pentru toți cei care o cunoșteau. Așa cum era și în filmul Everything is Illuminated, și noi suntem cu inside-ul out, pentru că trecutul se tot chinuie să iasă din noi în diverse forme. Eu sper că ies și lucruri frumoase și atunci putem întoarce telefonul să ne uităm și la noi. No filter needed!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s