Bucuria de a experimenta

Sau de a trăi sau de orice altceva! Numai bucurie să fie!

Am fost la JOY având așteptări prea mari de la Jennifer Lawrence. Recunosc că nu știu cu cât e cotat pe IMDB și nici nu prea mă interesează în general. Asta pentru că am învățat să trag singură concluziile despre filmele care îmi plac și de cele mai multe ori nu sunt obiective. Să revenim la JOY! La prima impresia pare un film despre visul american, la a doua impresie lucrurile stăteau într-un fel atunci (gen 40 de ani în urmă). Nu m-am identificat cu personajul, nu știu dacă asta era intenția celor care l-au realizat. Îndrăznesc să spun că nicio femeie din România nu se va identifica și nici nu va vărsa o lacrimă pentru personajul principal. Spun asta din mai multe motive:

  1. Multe românce au trecut prin același tratament din partea părinților: Urmează o facultate economică pentru că vei avea tot timpul de lucru ca și contabilă. Uneori contabilă e sinonim cu secretară. Nu te gândi prea mult la creativitate, creativitatea nu pune pâine pe masă! Lăsăm deoparte faptul că ai crescut cu impresia că ești sole provider (nu pune baza pe bărbați).
  2. Sigur te-ai confruntat cu preconcepțiile despre capacitatea femeilor de a face afaceri/ a-și deschide afaceri. Nu ai șanse, piața e saturată, nu e o idee originală și cam în zona asta sunt argumentele pentru De ce nu?
  3. Nu ieși în evidență! Asta e departe preferata mea! Cum zice DeNiro: E vina mea că am lăsat-o să creadă că e mai mult decât o casnică! Wow!

Or mai fi și alte argumente, dar le-am pus pe primele care mi-au venit în minte. Eu am vrut de-a lungul timpului să organizez evenimente, să fac sandvișurile calde într-o rulotă, să închiriez cele necesare pentru nuntă la cort și acum scriu. Da, ar fi aiurea să nu recunosc că mi-ar plăcea să am succes măcar cu scrisul, că de celelalte m-am lăsat încă din faza de proiect. Tot din motivele de mai sus, plus o lipsă cruntă de încredere în propriile puteri. Peste astea se adaugă interacțiunea cu oamenii, care la 1,56 m și 25 de ani nu te iau în serios.

Cum ar fi să facă americanii un film despre cineva care a primit acasă toată dragostea și încurajările din partea părinților, a avut colegi de liceu normali cu care a interacționat firesc și a reușit la facultate cu propriul cap fără să-și îngroape tinerețea în datorii?! La naiba, poate și românii ar putea să facă un astfel de film! Dacă tot ne imaginăm, orice e posibil! Mi-ar plăcea să citesc în Cosmo un astfel de articol, așa ca variație de la femeile de afaceri blazate (care au moștenit un business după dizolvarea căsniciei). Un articol în care să nu aud despre importanța punctualității (doooh!) sau a îngrijirii personale. Să citesc despre pasiuni transformate în job, firesc! Apoi o să am chef să merg să înghit și gogoși de filme americane, când ea a câștigat ceva against all odds! E povestea oricărei românce și suntem cam plictisite de ea! Am reușit în afaceri după ce am albit complet (noroc că acum îmi permit să merg regulat la coafor), după ce familia mi-a zis fără ocolișuri ce părere are despre mine și am reușit singură pentru că nu dau 2 bani pe bărbați!

Nobody wants „the straight out of Militari” story, that’s the real problem with the audience, any audience!

dreamstime_m_53378460

© Godfer (sursă poză)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s