A lot!

Am citit aceste două postări, una de la Radu Dumitru  și una de la Eftimie, apoi mi-am adus aminte de o întâmplare din adolescență. Era un tip cu tricou cu Kurt Cobain care a presupus că vreau să mă dau la el când am zis că și eu mai ascult Nirvana. Ideea e cam tot la fel cu filmele, nu știi peste cine dai și cât de tare se inflamează dacă nu ești consecvent în discurs.

Eu iubesc filmele, am spus-o în numeroase ocazii. Sunt persoana care va refuza o vizită în studio, pentru că nu vreau să-mi spulbere visele, să constat că nu e nimic real. De curând am revăzut Beautiful Girls (din 1997, tot pe vremea când era în vogă Nirvana), un film cu actori cunoscuți (mai tineri atunci, evident), care adresează probleme la fel de actuale: dragostea și relațiile. Îmi plac filmele în care te identifici cu personajul, și nu pentru că e un robot carnivor, psihopat (din Notting Hill). Sunt filme pe care le iubești pur și simplu, cum ar fi Love Actually, cu Hugh Grant în rol de prim-ministru. Pentru că mi-e dor de Alan Rickman – în rolul lui Harry de mai jos – și pentru că suntem între cele două zile semnificative pentru sărbătorirea iubirii.

Karen: Tell me, what would you do in my position?
Harry: What position is that?
Karen: Imagine your husband bought a gold necklace and come Christmas gave it to somebody else…
Harry: Oh, Karen…
Karen: Would you wait around to find out if it’s just a necklace, or if it’s sex and a necklace, or if worst of all it’s a necklace and love? Would you stay, knowing life would always be a little bit worse? Or would you cut and run?
Harry: Oh, God. I am so in the wrong. The classic fool.
Karen: Yes, but you’ve also made a fool out of me, and you’ve made the life I lead foolish too.

Eu cred că așa trebuie să arate relația unui om cu filmele – completă. Să fie dragostea, sexul și lănțișorul în aceeași propoziție, pentru că nu te poți implica parțial și pentru că avem nevoie de filme. Eu urmăresc acum Shameless și am constatat o oarecare reticență în rândul celor cărora le-am recomandat. Pentru mine Shameless e varianta românească a vieții americane. O familie destrămată în care tatăl bețiv și drogat se ocupă de propriile nevoi, iar sora ține loc de mamă. Te uiți la viața lor și te gândești că dacă ai fi pus în aceeași situația, ai acționa la fel. Personajele din Shameless te șochează, te intrigă, îți provoacă o criză de bilă și se atașează de tine într-un mod ireversibil. Dar mie îmi place, pentru că te scoate din zona de confort, chiar te poți identifica cu personajele, chiar ți-ai dori să fii așa curajos în abordarea dramelor cotidiene.

În weekend am văzut How to Be Single și mi-a plăcut mult de tot. Îmi mențin părerea că Dakota Johnson nu prea le are cu actoria, iar colega ei de platou (grăsuța) face un rol extraordinar și salvează și filmul. Nu am chef să caut cum o cheamă, dar am citit undeva că parte din rolul impecabil e și faptul că a acceptat că e grasă. Pe bune?! De parcă e așa greu de crezut că se poate să-i placă de ea. Eu zic că e pur și simplu talentată și bravo ei că acceptă roluri care o pun în valoare. Actoria cred că e mai mult decât fizic și dacă ne gândim la cât se expune Kate Winslet (care e departe de forme perfecte), atunci ar trebui ca și publicul masculin să se întrebe unde sunt țâțele Dakotei. Nevermind!

Până o să mi se ofere și mie bilete la film, prefer să cred că mi-aș păstra integritate în critică. Între timp însă am două recomandări de filme: The Road Within (cu Dev Patel) și Acasă la tata (cu Papadopol). Judge for yourselves!

sursa poză