Imaginea de ansamblu

Am observat că multă lume a scris despre #portretdefemeie, despre primăvară și despre noi începuturi. No ofense, dar eu sunt un fel de Grinch când vine vorba de postări emoționante, motivante și flamboiante. Am tot respectul pentru proiectul ăsta și pentru Cristi Șuțu care s-a gândit la o chestie atât de simplă care poate fi făcută în săptămâna dedicată femeii. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost despre mood-ul pe care vrea să-l surprindă la mine. Cred că ultima dată când am pozat în cadrul unei ședințe foto adevărate (cu excepția nunții – care nu se pune), a fost în 1996 la cursurile de modelling ale lui Cătălin smth. Zic că nunta nu se pune pentru că e totul aranjat și forțat. Ei bine, la poza de „aproape” de la cursurile sus-numite, aveam sprâncenele împreunate și o mustăcioară zic eu normală pentru cei 15 ani.

Așa că ce să-i spun eu lui Cristi Șuțu: Surprinde latura mea blândă de mamă, precum și cea de femeie realizată profesional și soție care știe să-și păstreze feminitatea? Cu alte cuvinte, fă o poză altcuiva! Pentru că eu nu sunt niciunul din atributele de mai sus. Pentru că în ziua portretului fusesem deja la ziua fratelui meu, eram obosită și stresată din nenumărate motive personale și profesionale și conștientă că nu-mi permit să merg să mă aranjez pentru acest eveniment. Așa că instead of make love to the camera, mergea un lie cu tupeu to the camera. Și vorbesc doar în numele meu! Pentru că viața e plină de complicații și întreruperi, exact ca în filme. În condițiile astea nici nu trebuie să te dezbraci pentru că se vede prin cameră tot ce încerci să ascunzi cu machiaj. În fiecare zi trebuie să fac o excursie cu autocarul până în Otopeni. De curând s-a schimbat și ora de plecare, adică plecăm 5 minute mai devreme. E foarte greu să faci ceai, sandviș, duș, îmbrăcat, în aproximativ 35 de minute (nu pot să mă trezesc mai devreme de ora 6). Așa că de cele mai multe ori nu apuc să aplic mai mult de crema de fața și un gloss. Ironic, crema de față este cu factor de protecție deși eu nu văd lumina soarelui decât vreo 10 minute înainte de plecare. Altfel, acest chip angelic poate fi admirat cum  se sprijină de geamul autocarului, de cele mai multe ori cu ochii închiși,  de către călătorii tramvaiului 41 de la Moghioroș la capăt. Aia sunt eu! Fără machiaj, fără ascunzișuri, uneori cu fața umflată, uneori cu fața plânsă, uneori ușor îmbujorată. Soră-mea, care mă iubeșete mai mult decât mă iubesc eu, spune că sunt fotogenică. Eu nu cred că sunt fotogenică și mi-e frică de ceea ce ar putea dezvălui o poză (mai ales dacă e ceva ce doresc să ascund). E ca și cum reușita pozei depinde de felul în care cei din jurul  meu sunt aliniați (sau nu) cu imaginea din capul meu. Și cum rareori imaginea din capul meu corespunde cu realitatea…

Așa că iată portretul femeii de aproape 35 și cel al femeii ce aveam să devin (doar 20 de ani între ele):

FotoUnion-0819

145734124217796

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s