The Best Marketing Ever

on

Ediția a 5-a Best Marketing organizat de BIZ a fost deschisă de Marta Ușurelu cu o chestie care promitea multe: “Marketingul este o industrie magică.”. Era clar că eu care sunt fan declarat Harry Potter, am considerat că sunt fix la locul potrivit. Ca de obicei, la astfel de evenimente, e greu să reții toate prezentările sau să-ți placă fiecare vorbitor. E cu atât mai greu cu cât conferința a fost deschisă de Răzvan Căpănescu – Chief Creative Officer la Leo Burnett, adică e greu să egalezi ritmul impus de el. Mie îmi place mult Răzvan, gesticulează și vorbește repede – fie ții ritmul or you’re out. El a început cu un filmuleț al lui John Cleese (sigur îl cunoașteți după figură dacă numele nu pare cunoscut, dacă nu, google it) despre political corectness. Acel clip era menit să ne pregătească pentru prezentarea lui Răzvan, o prezentare despre uciderea mind-set-ului de marketing și creație: kill the focus-group, kill retro-planning, kill fear. Nu era îndreptat către cineva anume, ci pur și simplu erau sfaturi din experiențe proprii. De altfel mi-a rămas în minte și ce spunea John Cleese în clip: “When people can’t control their own emotions, they have to control someone else’s behavior”.

Aceasta este era în care nimeni nu așteaptă pe nimeni, nici nu-l menajează. Nu te mai uiți pe ce mergea în trecut în marketing și advertising, ai putea la fel de bine să uiți tot ce știai. Eu lucrez într-un mediu blocat în timp, așa că astfel de conferință mă face să deschid ochii  (și gura de uimire) și să asimilez faptul că refuzul de a te adapta nu duce la nimic bun. Uneori pare că ne dezvoltăm haotic ca efect imediat al volumului de informații cu care sunt asaltați zilnic. Dar ne dezvoltăm, cumva direcțiile se vor cerne, important este să nu încetinim.

Carmen Sterian – Wunderman, a continuat cam pe o temă similară, cu o prezentare care ne-a fascinat de-a dreptul: speak from the soul, do from within, to live is to change. Tot ea a introdus termenul de INDIVIDUAL TOGETHERNESS, un termen pe care o să-l folosesc și eu să explic de ce e așa fascinant facebook. Pare că toate astea nu au legătură cu emoționalul, dar de fapt când gândești o campanie uiți uneori că nu te adresezi unor roboți. Am zis de fb pentru că uneori pare că ai nevoie de confirmările de acolo. Nu e vorba că viața ta e fabuloasă pe fb, ci feedback-ul imediat, sentimentul de apartenență, faptul că oamenii sunt acolo pentru tine (uneori și la bine și la rău). Am face bine să ne obișnuim cu romgleza, se pare că și asta e parte din adaptare.

Cel mai mult însă, mi-a plăcut de Cristi Puiu, key note speaker al evenimentului. Mi-a plăcut cum ne-a povestit despre cum se vede marketingul din perspectiva unui artist. Ne-a vorbit despre pasiunea de a face doar ce crezi tu că merită și eu am simțit că mă identific cu vorbele lui. Nu sunt artistă, nici pe departe, dar e nevoie de toate cele de mai sus pentru a te expune  fără teamă, pentru a vorbi din suflet despre tine și pentru a ști cum să promovezi ceva creat de tine.

Last but not least, simt nevoia să menționez că evenimentul a fost posibil datorită implicării unor oameni pasionați de munca lor, pe care o consideră vocație. Nu  e deloc ușor să organizezi, să te sincronizezi cu programul speakerilor și să aduci și niște branduri care să te sprijine. Eu am fost ultimul speaker la un eveniment și e foarte frustrat să prezinți ceva unor oameni plictisiți care se tot plimbă pe ușă și uneori pleacă în mijlocul prezentării tale. Cred că ar fi frumos să fim atenți cum ne prezentăm și în viața reală, dacă tot ne lipsește atât de mult interacțiunea umană.

Pe final o glumă englezească, tot de la John Cleese:

– How do you make God laugh?

– You tell him your plans! 😉

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s