Se poate să am predispoziție către melancolie zilele astea, fie de la vreme fie de la postările cu pofte. Ca orice femeie care se respectă sunt nehotărâtă dacă efectele acestei melancolii sunt pe linie de introspecție sau deprimare, dar vedem ce iese la sfârșit.

Sunt de acord cu Bogdan Stoica în ce privește relațiile de prietenie cu un bărbat, și anume că nu poate să existe o prietenie cum e prietenia dintre femei. Dar nu sunt de acord că orice bărbat care pretinde că vrea să-ți fie prieten, e interesat neapărat și de altceva. Dar dacă un om vrea să ne fie prieten, poate că ar trebui să mai lăsăm deoparte prejudecățile.Dacă cineva îți zice că ești grasă (știu că nu mai sunt pă trend) apoi adaugă că îți vrea binele și se gândește la sănătatea ta, nu face decât să emită o părere (deseori nesolicitată). Cred că cel mai bine e să te uiți în oglindă, mai obiectiv de atât nu se poate (dacă ești ardelean, dă-i oglinzii cinci secunde 😉 ). Dar asta nu e postarea despre grase, era doar un exemplu. Eu nu mă inflamez așa ușor când cineva aruncă o părere despre creșterea copiilor sau stil de viață, pentru că deși ne place să credem că avem un control oarecare asupra vieții, adevărul este că improvizăm mult. Am adus vorba de copii pentru că întotdeauna the before expectations nu se aseamănă cu the after ordeal și asta nu înseamnă că nu-ți plac copiii sau că nu ești un părinte bun. Eu știu pentru că am fost acolo și rar ofer sfaturi în acest sens. Adică m-am simțit oribil când am avut nevoie de o pauză și nu am luat pauza aia. Pentru că nu știu să ofer iubire necondiționată așa cum în general nu primim niciodată un feedback că suntem ok așa cum suntem (adică tot acceptare necondiționată).

Avem nevoie de oglinzile din jurul nostru, femei, bărbați, copii și avem nevoie să înțelegem ce ne transmit acești oameni când reflectă chestii neplăcute. Dacă îți spun că sunt ok cu faptul că sunt grasă și îmi încrucișez brațele defensiv, e clar că nu sunt ok. Dacă știu tot ce e în neregulă cu mine și totuși lumea îmi tot spune că sunt grasă, înseamnă că nu am acceptat. Și atunci mă îndepărtez de oglindă, pentru că mă doare și nu vreau să mă supun la tratamentul ăsta de bună voie. Așa se explică de ce unii oamenii sunt în viața noastră doar o vreme. Sunt acolo ca să-ți arate semnele, dacă alegi să vezi sau dacă alegi să te doară. Dacă simți nevoia să respiri e bine să-ți iei timp: “to be with myself in center” gen. Pentru că atâta analiză a propriei persoane duce la epuizare uneori. Recunosc că sunt sălbatică și circumspectă cu oricine încearcă să-mi încalce spațiul personal. Atât de sălbatică că nici nu vreau să recunosc când nu mai pot să fac față rutinei zilnice. Mi se pare atât de trist că ne tot protejăm de toți și toate, dar altfel suntem asumați și cool în online. Și deși nu ofer sfaturi nesolicitate, zic că nu e bine să fim sălbatici și să nu mai protejăm plexul solar atâta!

Self-pity 

D.H. Lawrence

I never saw a wild thing
sorry for itself.
A small bird will drop frozen dead from a bough
without ever having felt sorry for itself.