Cine își mai aduce aminte ce făcea pe 21 decembrie 2012, presupusa dată pentru sfârșitul lumii? Eu îmi aduc aminte că atât de pragmatic am abordat lucrurile încât nici nu am lipsit de la birou. Mă mutasem de curând la un alt job în cadrul aceleași companii și presupun că voiam să fac impresie bună sau pur și simplu nu mai aveam zile de concediu de irosit în anul respectiv. Cumva dacă ar fi fost să se întâmple ceva, era mult mai important să fiu la birou. Știu oameni care și-au liber și s-au aliniat cu valul de energie, au meditat la scopul lor în viață și probabil au tras niște concluzii. Ok, nu a fost sfârșitul lumii! E acum sfârșitul?

Dacă da, ar fi foarte dureros să-l petrec citind despre creșterea engagement-ului sau ceva în aria mea de activitate. E trecut de jumătatea lunii iulie și nu am perspectiva unor zile în care să mă conectez cu o formă de energie naturală, o împământenire sau o baie în mare. Sigur că pot să-mi iau oricând niște zile libere dacă pot să accept faptul că în lipsa mea nu o să moară nimeni. Dar vestea tristă e că dacă lipsești din online fie și o clipă, cineva pățește ceva, undeva. Vrei să vezi totul, să știi totul? Vrei să crezi că ai o meserie care poate ajuta oamenii? Poți, dar s-ar putea să-ți invadeze existența într-un mod pe care nu l-ai estimat. Eu asta simt că face SM cu noi toți. Ai de gestionat o pagină de companie, două, trei, șapte… o să simți că ești responsabil pentru acei oameni. Pauza o iei doar când decizi să te arunci din trenul în mișcare. Dar vrei pauza?!

Acum opt luni eram cazată la un hotel pe Promenade des Anglais, am deschis balconul și mă uitam la strada relativ pustie, la plaja puțin udă de după ploaia din noaptea precedentă. Mă gândeam ce binecuvântare este să trăiești acolo, să ai un stil de viață ce pare imperturbabil, mă gândeam să-l aduc pe fiul meu să ne plimbăm cu un trenuleț. Era frumos, atât de frumos că vrei să te muți acolo imediat. De vreo săptămână mi-am reconsiderat poziția și cu toate mesajele semi-optimiste, mi-e cam frică. Mi-e frică de oameni care nu au nimic de pierdut, mi-e frică deși pare că trăind în țara accidentelor stupide sunt pregătită pentru orice. Mi-e frică să mai fiu doar o rotiță în sistem. Dar cu toate astea, și la Nisa și acum în fața calculatorului, principala mea grijă era să meargă netu’. La hotelul din Nisa se întrerupea în secunda în care ieșeai din aplicație. Not cool!

Așa că mă gândesc că e mai bine acasă! Slavă Domnului că nu te obligă nimeni să socializezi la masă decât în cafenele de hipsteri. E net peste tot, ai bye-bye wifi, free wifi, and your f..king own paid wifi. Ești dependent, e ca-n filmele de groază, nu te poți uita, dar stai cu ochii căscați. Just the average SM junkie! Poate că nu ai resursele foto pentru Instagram, dar înveți să fii creativ. Poate că nu ai buget de SM, dar… bine asta nu e mișto! Cert este că după #bizafterparty de aseară, îmi dau seama că suntem o comunitate chiar măricică și dacă mă identific și eu cu ei pare că îmi găsesc locul. Da, trăim niște vremuri ciudate și pe alocuri chiar periculoase, dar dacă nu avem amintirea unor vremuri mai bune, we might as well enjoy  it! Eu chiar cred că SM și blogul m-au salvat de la o existență anostă, așa că pentru asta sunt recunoscătoare. Cu toate astea, îmi aduc aminte câți ani aveam când se difuza pe ProTV Pokemon și mă gândesc că sunt cam bătrână să mă mai joc Pokemon GO. 😉

Și ne-a zis omu’ mai la dreapta, mai la cealaltă dreapta!