Lucrul cu oamenii

Cumva articolul lui Bogdan despre angajări mi-a tulburat niște dileme mai vechi despre semnificația unui job. Cum trebuie să fie un job ca să simți că munca ta are un impact asupra semenilor și nu un impact oarecare, ci unul pozitiv? Dacă eliminăm medicii, profesorii și oamenii ăia care se apropie de sfințenie total detașați de bunurile materiale, rămân o grămadă de categorii. Poate nu toată lumea caută înțelesuri profunde ci doar o sursă de venit, a means to get by. Dar dacă îmi doresc să ajut, să ofer suport oarecare, poate și un job de customer să se încadreze la cele care au impact. Asta ca să subliniez că e una din părțile mele preferate ale lucrului la o pagină de fb. Spun asta din două motive: reușești să oferi răspuns în timp real și uneori poți să rezolvi urgențe (eu nu reușesc întotdeauna) și nu trebuie să interacționezi direct cu omu’ (luăm în considerare strict răspunsurile în scris). Asta îmi place, mă simt utilă, am ceva satisfacții profesionale la sfârșitul zilei și total subiectiv pot să decid dacă am fost suficient de umană/înțelegătoare. Tind să cred că aici nu avem o măsură bună pe pagini din România pentru că oamenii cu care interacționezi fie au așteptări scăzute, fie foarte crescute și atunci un mulțumesc se traduce: You see me!.

La polul opus avem ceea ce dă bine în CV și un punct important de discuție în cadrul unui interviu de angajare: Îți place să lucrezi în echipă? Eu am mers la numeroase interviuri în ultimii 11 ani și când se ajunge aici știu sigur că depinde de mood-ul zilei respective. Adică: mint cu tupeu că da, deși prietenii apropiați mă diagnostichează uneori cu un flatant autism. Ca să nu se alarmeze nimeni și să iscăm cine știe ce polemici, luăm strict înțelesul din Dex: Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. Nu e patologic la mine, e mai degrabă choice. Sau… spun adevărul adevărat: Nu îmi place să lucrez în echipă, nu știu niciodată cât din muncă mi se cuvine, vreau să le fac eu pe toate, nu am răbdare cu oamenii care nu pricep suficient de repede și îmi lipsește cu desăvârșire bunăvoința. Sună mai rău decât mi-am imaginat și de-aia mă simt excelent atunci când sunt doar eu și ecranul gol (la propriu și figurat).

Concluzia, dacă era nevoie de o concluzie: Mi-aș dori ca angajatorii să nu se mai piardă în niște formule care nu au legătură cu vremurile în care trăim. Deja au trecut 3 ani de la lansarea filmului Her și nu cred că suntem departe de realitatea de acolo. Eu vorbesc singură de multicel! 🙂 Pe lângă pregătirea profesională și potrivirea atât de necesară cu viitorul colectiv, ar fi frumos să te întrebe angajatorul: Băh, dacă ar fi să alegi, ție ce ți-ar plăcea să faci? Numa’ zic!

„Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.” (Moromeții evident).

 

 

Anunțuri

Un gând despre “Lucrul cu oamenii

  1. băi, da! Oamenii de HR au rămas in epoca de piatră. Pun întrebări tâmpite și se șochează că nu au rezultate. Nu îi înțeleg!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s