Am aflat recent că nimeni nu mai citește, asta ca să nu zic că tineretul din ziua de azi nu mai citește. Eu sunt oricum pregătită și pentru aceste cazuri și de aceea îmi iau înțelepciunea din filme. 🙂

Astăzi citim/abordăm Captain Fantastic, un film cu Viggo în rol de tată model și damn!, pare că omul ăsta nu mai îmbătrânește. El și soția se hotărăsc să cumpere un teren in the middle of freaking nowhere să-și crească și să educe acolo cei șase copii. Filmul e foarte emoționant și captivant, dar m-a făcut să mă gândesc dacă eu aș avea curajul să-mi susțin principiile altfel decât la nivel declarativ. Cred că avem cu toții o idee despre cât de important este să te reprezinți exact după cum pretinzi, mai ales dacă avem în vedere cum arată profilul de fb. Mă uit la băiețelul meu și îmi dau seama că sunt o lașă, că nu aș avea curajul să-l apăr suficient într-o situație de genul celor prezentate în film. Adică eu am ales cum să te educ, știind clar că sunt în afara curentului și apoi te las să te descurci singur cu faptul că o să pari un ciudat inadaptat. Pentru reality grip l-am înscris la o școală de stat. Mă bucur că el nu ia în seamă toate prostioarele și se retrage în imaginație când realitatea e prea obositoare. La școală toți copiii au cămașă albă mereu, noi mai dăm și cămașa bleu. La sport e nevoie de pantaloni de trening albaștri sau negri, noi îi dăm de camuflaj. Copilul i-a dorit și e păcat să nu îi poarte acolo unde poate fi admirat. Mă întreabă dacă e cel mai frumos băiat din univers: Da, cu siguranță! Sunt mama lui și știu lucrurile astea, dar i-am explicat că sunt oameni care ar putea să nu simtă la fel și să nu se simtă rău dacă află asta. Știu că peste câțiva ani o să-mi fie teamă că își va susține ideile cu vehemență și eu nu l-am încurajat să facă asta. Mi-e teamă că o să-i dau drumu’ în lume fără mecanisme de apărare altele decât cele fizice. Parcă tot ar trebui să fiu de acord cu principiile sănătoase moștenite din tată în fiică care se învârt în jurul ideii de a nu ieși din tipar. Pentru că cel mai important pentru părinții noștri este să (le) supraviețuim, chiar dacă asta sună puțin morbid. Și Viggo îi zice la fel fiului lui asta, ca și cum: Fiule, eu te-am îndreptat către înțelepciunea altora să poți să alegi singur, te-am antrenat cum să supraviețuiești singur în sălbăticie așa că don’t die!

Oricât de porniți am fi uneori împotriva acestor învățături ancestrale, trebuie să apreciem că părinții/bunicii ne-au oferit tot ce au știut că ne va ajuta să trăim în lumea asta – adaptat sau nu. Noi ne uităm către părinți, copiii noștri așteaptă să fim acolo cu plasa de siguranță, cu brațele neobosite de joaca de-a “tâta mare”. Și cu cât mai devreme suntem pregătiți să recunoaștem că nu le știm pe toate, că uneori am luat decizii greșite, cu atât mai bine. Pentru că în cele din urmă: la tăți ni-i greu!

Rellian: “If you assume that there is no hope, then you guarantee that there will be no hope. If you assume that there is an instinct for freedom, that there are opportunities to change things, then there is a possibility that you can contribute to making a better world.”
Ben: Noam Chomsky.