Plâns de femeie

Că știm că Nietzsche era un big baby.

Constat în timp ce scriu că personajele mele feminine plâng mult. Spun că îmi dau seama de asta în timp ce scriu cumva inconștient, așa cum cred că ar trebui să scrie oamenii care se simt inspirați. Dacă apoi stau să judec, să recitesc, simt nevoia să modific. Și nu-mi place să modific, pentru că mi se pare lipsă de consecvență în discurs. Așa că m-am gândit să analizez puțin de ce plâng femeile. Evident că de obicei eu joc un personaj în scrierile mele și implicit plâng și eu.

Am identificat astfel că femeile plâng mai des de frustrare, decât de durere. Și plânsul ăsta de frustrare are uneori nuanțe preponderente de neputință. Plângem mai des când lucrurile nu ies cum ne dorim să iasă sau când nu putem să ajungem la ceva fiind ceea ce suntem – femei. Nu poți să repari o țeavă spartă, nu te poți atinge de orice are legătură cu electricitate (nu mă refer la schimbat becuri), nu poți să schimbi faianță pentru că depinzi de alți oameni, în general bărbați. Ai vrea să le poți face pe toate, pentru că tu știi mai bine ce ai nevoie, dar ești nevoită să stai în banca ta, să aștepți și când te saturi de așteptare să plângi de nervi. Asta e neputința, o constați și mergi mai departe, eventual dregi orgoliul cu prăjitură. Frustrarea vine când ești întrebată la un interviu dacă ai copii și simți cum viitorul posibil angajator face niște calcule în minte: Ești născută în ’81, ai deja un copil, pari înfloritoare (a se citi fertilă), deci ești liability. Goguță pe care l-am intervievat ieri nu o să aibă mintea ocupată cu prostioare precum orarul fix de la grădi. Nu pot să spun toate astea pentru că ar însemna discriminare și tu pari o feministă înrăită, jucăm cartea cu supra-calificarea. E urâțel să spun asta, dar cumva te trezești târâtă în astfel de discuții și ajungi să promiți că poți. De toate. Și vrei să poți, chiar vrei! Dar după o lună de stat la noul job, constați că nu e chiar ușor. Vrei să ai timp pentru tine, pentru familie, pentru prietene și atunci plângi și mergi mai departe. O să poți, trebuie!

Plânsul care are legătură cu iubirea e nasol. E plânsul care se desfășoară de obicei în solitudine, e plânsul care te face să te simți proastă. De obicei când alegem să simțim, să let go la control, atunci ne simțim prost față de noi. E un plâns pentru care ți-e rușine să te uiți la tine în oglindă. Am simțit! Doamne, ce fraieră sunt/am fost! Plângi până te faci urâtă, ai fața umflată și ochii roșii. Când te liniștești faci promisiuni: Lasă că nu mai pune el mâna pe mine (de obicei e vorba de un el, dar poate fi și o ea)! Nu o să mai fiu proastă! Fac programare la coafor și cosmetică, mă reinventez! O să regrete că m-a pierdut! 

Al treilea plâns pe care l-am identificat e plânsul deznădăjduit. Ăsta e într-adevăr cel mai autentic. De obicei marchează pierderea cuiva drag sau aflarea unor vești implacabile. E plânsul care te surprinde oricând te surprinde viața neplăcut, e inevitabilul. Plângi pe stradă fără să-ți pese de trecători. Plângi fără speranță, știind că nimeni nu o să poate să facă să fie bine vreodată. Plângi știind că te ștergi inconștient cu mâneca la nas. Plângi până te extenuezi, sperând că somnul o să schimbe ceva. Plângi pentru că în sfârșit ți-e milă de tine și simți că viața e grea. Plângi știind că tu nu ești de ajuns pentru a trăi în continuare cu același elan. Din experiență proprie spun că este plânsul care îți îmbătrânește sufletul.

Mai e un plâns de ușurare, de bucurie chiar. Sigur ai experimentat asta când așteptai rezultate la analize, teste de sarcină și examene de orice fel. Când ți-ai văzut un vis împlinit, dar ai șters lacrima care risca să strice machiajul. E plânsul după un film romantic (sau nu) cu final fericit. Poate să fie și nodul din gât când vezi că te sună el primul după ce v-ați certat cu o seară în urmă. Mă feresc să scriu că e plâns de fericire, știm că ăla nu există cu adevărat. 😉

Am scris la început că femeile plâng mai rar de durere, dar era de dragul introducerii. Femeile nu plâng niciodată de durere fizică pentru că sunt puternice. Ele înjură când le doare! 🙂

annetaintorcalendar1

poza de aici.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s