Și drumul spre serviciu. Sper să nu se supere Vasilescu pentru #, îl împrumut doar puțin.

Cât de curând se fac 6 luni la noul meu loc de muncă. Țin socoteala normal, mai ales că a trebuit să uit cam tot ce știam work related și să mă adaptez. Vestea bună este că m-am adaptat și vestea și mai bună e că m-am obișnuit să merg cu transportul în comun. Din păcate, tot nu avem metrou în Drumul Taberei, se știe! Dar mă descurc, și în contextul politic actual, pot să declar fără dubiu că 90% din ăia care (mai) citesc, călătoresc cu metroul. Din ăștia vreo 75% merg în Pipera, dar asta e altă poveste.

Dacă ești a creature of habit ca mine, o să ajungi să cunoști compatrioții de vagon foarte repede și important, o să înveți să te strecori chiar atunci când pare că nu mai e loc. Deci, pornim călătoria de la stația Gorjului. La Gorjului e un cuplu care urcă tot timpul prin același loc, el înalt și ea mai micuță. Tot drumul până la Eroilor (acolo coboară ea), se uită în ochii lui cu ochii umezi. Am crezut că e tristă la un moment dat, dar așa se uită ea. Mereu mi-am dorit să pot să fac asta: să mă pierd în ochii unui bărbat de parcă mi s-a golit creierul și nu mai e nimeni în jurul nostru. Probabil că asta nu e pentru toată lumea! Uneori, mai rar ce-i drept, dau peste un cuplu care se sărută. Sunt așa prinși unul cu altul, încât el nici nu-și dă seama că mâna cu care se ține de bară e fix în capul meu. E ok, sunt îndrăgostiți. E și un cuplu de fete care circulă regulat cu metroul, una din ele mai protectoare cu cealaltă. E frumos, îmbrățișăm diversitatea. Dar dragostea nu durează mai departe de Unirii, e ca și cum s-ar rupe vraja. Dacă până la Unirii e status cert (in a relationship), către Pipera devine Tinder – adults only. Eu merg doar o stație, dar dacă aș merge vreo 2-3 stații în plus sigur găsesc un perfect match. Dar tot se pune ca experiență, mai ales după ce deprinzi tehnica de a (te) împinge cu spatele pentru a-ți face loc în vagon supra-aglomerat. Am căștile în urechi ca să nu aud discursul cu: “Stimați călători, (fmm) (I hate my job) îndepărtați-vă de la marginea peronului… vine un alt tren în mai puțin de un minut (‘tu-i Pipera mă-sii!)!

Pentru cei care ajung mai rar la Universitate am un pont: cea mai șmecheră patiserie din București (am mâncat multe prostii în viața asta!) este în pasaj la ieșirea spre Batiștei. Nu cred că se mai găsește undeva prăjitură cu măr și bezea sau plăcintă cu spanac cu adevărat bună – a se citi ca la bunica cuiva din Ardeal. E și Eggsmania acolo, pentru cine are vreo nostalgie pentru Eggscheeseburger-ul servit de Spring time la Costinești în anii ’90. Cum excesele nu sunt recomandate nimănui, pentru o experiență completă recomand o “finalizare” la Coffee 2 Go tot pe Batiștei – băiatul care prepară cafele a început să poarte maiou (God bless his soul!). Glumesc, au și un Choco Chai Latte foarte bun!

De #labirou vă descurcați să vă îmbunătățiți ziua. Peace!

De fapt Not sorry! photo @pexels.com