Cred că se știe deja că este unul dintre evenimentele mele preferate, deși eu nu sunt food blogger declarat. Sunt pasionată totuși de mâcare și asta ar trebui să fie suficient pentru a emite o părere semi-avizată despre ce se petrece la această conferință. În primul rând e foarte mișto că brandurile vin cu activări simpatice, vor să impresioneze și chiar reușesc uneori. Mâncare e foarte bună, de exemplu la această ediție Marriot a mers pe tradiționl românesc. Eu am mâncat salată bouef foarte bună și niște fasole cu afumătură. Evident micii s-au epuizat foarte repede.

În primul panel am primit sfaturi despre cum e mai bine să interacționezi cu brandul (a fi sau a nu fi intermediat de o agenție), cifre, sinceritate, pricepere, etc. Al doilea panel însă a reunit niște nume cu greutate în gastronomia actuală, dar mie mi-a plăcut (absolut subiectiv) de Robert Petrescu – câștigător al Mastechef 2017. Mi-a plăcut de el din 3 motive: l-a menționat pe Radu Anton Roman, și-a făcut un Food Van cu mâncare japoneză și nu în ultimul e un tip deștept și dezinhibat.

Mi se pare un semn de maturitate să respecți oamenii care au pus povestea în mâncarea (sau invers) înainte să învețe despre asta la conferințe de social media. Tot el a avut un insight foarte bun despre ceea ce ar trebui să facă un food blogger: Să nu fie prost!. Nu a spus-o cu răutate, nici cu superioritatea celui care s-a ajuns. A spus-o pentru că era de bun-simț: nu există o rețetă pentru succes indiferent ce fel de blogger alegi să fii. Dacă doriți să înțelegi ce a vrut să spună, recomand cu căldură rețeta de chec de la Radu Anton Roman – o povestioară erotică, dar care pe alocuri are legătură cu un chec.  Mâncarea este împletită cu viața, asta se simte, se trăiește, uneori te frustrează.

Partea cu Food Van-ul (Nori Yakitori) mi s-a părut o continuare firească a unui parcurs de succes la Masterchef. Ceea ce ne lipsește nouă, așa ziși pasionați de gătit este notorietatea. Asta se câștigă prin ceva sacrificii: participarea la un concurs, ucenicia la un chef renumit și (de ce nu?) niște ani de food blogging gratis. Or mai fi și altele, you get my point! Toată vrăjeala cu: Vai, dar ce bine gătești, deshide-ți restuarant! este exact asta: vrăjeală. Nimeni nu e bun la toate și undeva trebuie să mai sacrifice ceva: nu ești bun gestionar, nu ești manager bun, etc. Nu lăsa niciuna din astea să afecteze artistul din tine, să-ți scadă din entuziasm și să nu mai poți să gătești bine. Tu ocupă-te de ce știi mai bine și ia-ți alături oameni de încredere care să facă restul. Adică începe modest și clădește de acolo. Abia atunci poți să zici că ești deștept.

Una dintre multiplele mele obsesii culinare este checul cu vișine și cu bezea cremoasă. Nu am găsit o poză relevantă, dar pot să afirm cu tărie că-mi doresc să manifest bucuria de a găti precum trăia Rozina lui Radu adorația pentru sexul opus.

O să pun o poză cu un chec făcut de mine, cu un telefon de acum vreo 5 ani și skill-urile… care este. 😉